Raiul meu

Cu-n singur gând îmi dai lumină,
Cu un cuvânt mă amăgeşti
Că ar fii doar din a mea vină
Iubirea noastră ca-n poveşti.

Din straturi albe de petale
Îmi dăruieşti aripi de zână,
Să mă simt în braţele tale
O perlă smulsă din furtună.

Cu-n singur gest îmi iau splendoare
Din visul ce mi-l zugrăveşti
Pe stelele aducătoare
De clipe-n care mă iubeşti.

Din straturi albe de sidef
Ţi-aş tălmaci poemul sfânt
Ieşit etern în relief,
Eşti Raiul meu pe-acest pământ!

Nu călcaţi iarba-n picioare!

M-aş lungi pe iarba deasă
Să-mi recapăt alinarea,
Să mă simt din nou acasă,
Să nu mă strivească marea.

M-aş răzbuna pentru-o clipă
Lenevind în iarbă aiurea,
De rouă-aş face risipă
Până-ar înfrunzi pădurea.

Mi-aş întinde mâna dreaptă
Printre crengile de dud,
Devenind mai înţeleaptă,
Viscolul să nu-l aud.

Sunt atât de însetată,
Stelele le-aş răvăşi
Şi-n iarba înrourată
Liniştea mi-aş regăsi.

Stelele le-aş transforma
Într-o mie de comete
Şi din ele aş forma
Iarba care să mă îmbete.

Printre muguri plini de dor
M-aş topi de bucurie,
Pe vecie să măsor
Visul sfânt pe iarba vie.

M-aş lupta cu orice boare,
Cu orice viscol şi ger,
Nu călcaţi iarba-n picioare!
Vă implor, nu doar vă cer.

Neîncetat mă iubeşti

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc aşa un chin, Păşesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Sunt zile şi nopți când aş vrea să te uit,
Să-mi lepăd cămaşa de vise
Dar, ceru-i prea cald, pentru noi şlefuit
Iar, stelele-n el stau aprinse.

Sunt zori şi amurguri când încă te chem
Să bem elixirul iubirii,
Pe pagina vieţii vibrând să veghem
Aroma ce-o dau trandafirii.

Sunt clipe şi ore când sorbim intens
Din cupa iubirii fireşti,
Când viaţa se-aşterne pe oricare vers
Iar, tu neîncetat mă iubeşti.

Sunt slove şi rime ce-şi pierd din contur
Când glasul tău nu le-ndulcesc,
Eşti tot ce-am mai sfânt, mai curat şi mai pur,
Eşti omul pe care-l iubesc!

Apa trece, pietrele rămân

Aparent adie vântul
Peste muntele-adormit,
Şi-i răstălmăcesc cuvântul
Din vocale întocmit,
Fulgere-l lovesc spre poale,
Omătul veşnic îl roade
Cu iernile colosale,
Dar semeţ, între-acolade
Stă de strajă peste dealuri,
Peste codrii şi câmpie,
Peste mări ascunse-n valuri,
Făcând psihoterapie
Peşterilor îmbufnate
Ce stâncile-i hărţuiesc,
În nopţile-acumulate
Visele-i adăpostesc
Cu sfânt murmur de izvoare
Prelins din ochii muntoşi,
În măreaţa-i abdicare
Adapă orgolioşi
Ce-l lovesc, cu talpa rece
Scrijelind pe-a lui tulpină:
"Rămâi piatră, apa trece,
Veşnic este a ta vină!"