Război în Paradis

Era război în acea lume...

De parcă-n asta-ar fi mai bine

Printre enigme şi cutume,

Lacrimi, durere şi suspine...

Era război, iubirea mea,

În acel vis, poate coşmar...?!?

Cum să-l numesc, când noaptea-i grea

Şi totuşi n-are gust amar!?!

Când Cerul, îngeri îmi trimite,

În locul tău, să îmi mângăie

Sufletul şi când nu admite

Inima-n flăcări să-mi sfâşie...

Poate că doar eu văd războiul,

Poate că doar eu simt deşertul

În care mă topesc ca sloiul

Ce-n flăcări scaldă postamentul.

Poate că numai Cerul ştie

Cât mă apasă cu-al lui nor

Cât depărtarea mă sfâşie,

Cât te iubesc şi te ador!

Poate c-a fost numai un vis

În care voiam să dobor

Armele reci din Paradis,

Să te iubesc, să te ador!

Telepatie

Priveam în gol prin geana udă

Spulberând groaza din tăcere,

Să-mi adun clipa ce asudă

Ne-îndrăznind, mai mult, a cere.

Priveam un zid cu carnea groasă

Să-mi pun o singură idee

Sub geana, care nu mă lasă

Să număr paşi pe-altă alee.

Priveam un suflet despletit,

Prin flăcări, hărăzit să nască,

Din geana ce s-a limpezit,

Izbânda supraomenească.

Priveam oglinda plictisită

De aburul ce-o-nceţoşa

Rece şi dură, împietrită

Dar, nu mă mai înduioşa.

Priveam o stradă înfundată,

I-am găsit singura ieşire

Numai la pieptul tău şi-ndată

Mi-am găsit drum spre fericire.

Raiul meu

Cu-n singur gând îmi dai lumină,
Cu un cuvânt mă amăgeşti
Că ar fii doar din a mea vină
Iubirea noastră ca-n poveşti.

Din straturi albe de petale
Îmi dăruieşti aripi de zână,
Să mă simt în braţele tale
O perlă smulsă din furtună.

Cu-n singur gest îmi iau splendoare
Din visul ce mi-l zugrăveşti
Pe stelele aducătoare
De clipe-n care mă iubeşti.

Din straturi albe de sidef
Ţi-aş tălmaci poemul sfânt
Ieşit etern în relief,
Eşti Raiul meu pe-acest pământ!

Te iubesc fiindcă exişti!

De-aş putea să spun că-n toamnă
Pierd o clipă fără tine,
N-aş putea să-ţi spun ce-nseamnă
Viaţa, ce nu-mi aparţine.

De-aş putea purta-ntr-o noapte
Un alt vis, abandonat,
N-aş putea să-ţi găsesc şoapte
Sub cearceaful parfumat.

De-aş putea să zbor spre lună
Fără raza ta, fierbinte,
Ochii tăi i-aş lua, cunună
Şi i-aş adâncii în minte.

De-aş putea, numai o clipă
Fără tine să clipesc,
Aş rosti fără de frică...
"Nu ştiu de ce te iubesc!"

Dar, atâta timp cât Cerul
Vrea în suflet să-mi domneşti,
Descifrat este misterul,
Exist fiindcă mă iubeşti!

Se face lumină

 

 

Se face lumină, din beznă va ninge,
Se scutură norul de impurităţi,
Se sfarmă durerea, dreptatea învinge,
Se face lumină, prin neclarităţi.

Se face lumină prin negura brută,
Se naşte cuvântul din slovă cerească,
Se scurge în pagini iubirea acută,
 Se face lumină, să ne copleşească.

 

 Se face lumină, scântei albe fierb,

Se spulberă gheaţa din suflete reci,

Se înfiripează spectacol superb,

Se face lumină pe unde-i să treci.

 

 Se face lumină sub scame de nori,

Se scaldă mirajul din crudul apus,

Se leagănă luna alene în zori,

Se face lumină, aşa cum mi-ai spus.

Cea mai frumoasă şi mai fericită

Sunt cea mai frumoasă femeie din lume!
Cu mâini încleştate pe nori,
Călcâiele-nfipte în modul de-a spune:
Sunt cea mai frumoasa femeie din zori!

Sunt cea mai frumoasă şi mai fericită
Femeie din lumea de azi,
Iubesc cât tot cerul, în care iubită
Mă urci, mă cobori, limpezeşti şi mă scalzi.

Sunt cea mai frumoasă femeie cu tine!
Am trup de izbândă şi dor,
Speranţa deplină în ziua ce vine,
Sunt cea mai frumoasă, cu tine în zbor!

Sunt cea mai frumoasă femeie din stele,
Fărâmă infimă pe cerul imens,
Sunt cea mai frumoasă în braţele tale,
Cu-o singură clipă, îmi dai vieţii sens.

Sunt mult mai frumoasă decât orice zână,
Mai purificată decât orice ger,
Sunt cea mai frumoasă cu tine de mână,
Prin tine renasc, prin tine am cer.

Iubirea n-are nicio lege

 

 

Cine ne poate înţelege,

În lumea fără chip şi trup?!?

Iubirea n-are nicio lege

Iar, eu n-am timp s-o întrerup.

Celor ce fură, mă sărută

Citindu-mi versul pe furiş

Şi din averea mea tăcută

Îşi fac mereu acoperiş?!?

 

Cum să le cer a mă-nţelege

Celor ce n-au norocul meu,

Din ceruri să poată culege

Har dăruit de Dumnezeu?!?

 

Cum să pretind un solz de soare

Imenşilor gheţari de pol?!?

Când ei trăiesc fără culoare

Precum moluştele-n nămol.

Cine ne poate înţelege?!?

Numai acel care iubeşte

Fără să-i pese ce culege,

Din suflet viaţă dăruieşte.

Nici nu pretind agoniseală

 Celor ce nu ne înţeleg,

Pe mine simţul nu mă-nşeală,

În dragoste mă reculeg.

Noi am venit pe-această lume

Să demonstrăm că n-a murit,

Că n-are cum să se consume

Iubirea fără de sfârşit.

O lume-n ochii tăi

 

 

Eu văd ceea ce mulţi nu văd,

Tu, doar ce izvorăşte-n mine,

Când lumea întreagă-i un prăpăd

Miracolul stă doar în tine.

Eu văd ceea ce mulţi ascund,

Tu zăreşti totul dintr-un vers,

În fiecare trup pătrund

Însă, toţi cred c-ar fii invers.

Eu văd ceea ce mulţi visează,

Tu, visele le răvăşeşti

Pentru că dragostea tronează

În noi, mai mult ca în poveşti.

Eu văd în timp şi peste vreme,

Tu-mi dai dreptate de cu zori,

Când lumea întreagă-n lacrimi geme

Eu zbor pe-un pat imens de flori.

Eu văd o lume-n ochii tăi,

Tu vezi în mine universul,

Iubirea noastră în văpăi

Renaşte cum îmi curge versul.

Cred că stelelor le pasă

Vara s-a scurs printre suspine,
Toamna mă frânge-n nopţi târzii,
Adorm cu dor imens de tine
Înlăcrimând alţi zori de zi.

Chiar crezi că stelelor le pasă
De-acest imens covor de frunze?
Chiar crezi că visele mă lasă
Să-mi hrănesc sufletul cu pânze?

Luna şi-a distrus jumătatea,
Soarele-i palid ca şi mine
Deşi, nu mă-ngrozeşte moartea,
Îmi este tare dor de tine!

Chiar crezi că stelelor le pasă
De-nmormântarea frunzelor?
E clar că toamna mă apasă
Să-mi mistui sufletul de dor.

Purific nopţile cu lacrimi,
Serile-n versuri învelesc,
Probabil am vreo zece inimi
De-aceea supravieţuiesc.

Chiar crezi că stelelor le pasă
C-adorm mereu cu tine-n gând,
Aşteptând să te-ntorci acasă?
Se sting şi ele... rând pe rând.

Secunda următoare

 

 

 

Chiar în secunda următoare

Toţi norii se vor risipi,

O pată verde de splendoare

Din toamnă se va dezlipi.

 

Din nou vom prinde picătura

În braţe şi-o vom dezmierda 

Până vom îmblânzi arsura

Flăcărilor ce-o amenda.

 

Chiar în minutul care vine

Sufletu-n palme-ţi voi preda, 

Sigură că nu eşti oricine,

Ca frunza-n toamnă voi ceda.

 

Ca un covor mă voi aşterne

Trupul fierbinte să-mi sfărâmi,

În sărutări ce le vei cerne

Pentru începutul altei lumi.

Chiar în următoarea clipă

Stelele-n noapte vor zâmbi

Şi în imensa lor risipă

 La pieptul tău mă voi topi.