În orice clipă, te iubesc!

De ce aş curge la-ntâmplare
Spre ziua care va urma
Şi n-aş pune raza de soare
Să încolţească-n palma ta?

De ce m-aş risipi pe creste,
Sub crivăţul neîndurător,
Când putem pune, ca-n poveste,
Polen, pe lacrima de dor?

De ce-aş dormi pe spini de gheaţă
Şi visele le-aş alunga,
Când soarele de dimineaţă
Ne limpezeşte inima?

De ce m-aş pierde peste noapte
Acum când cerul mi-a zâmbit,
Când lacrimile mele, toate,
Singurătatea a zdrobit?

De ce nu te-aş lua de mână,
Orice furtună să-nblânzim,
Păşind pe-o alee comună,
Albi trandafiri, să contopim?

De ce m-aş risipi, mahmură,
În lumea fără de hotar,
Când sunt o simplă picătură
Şi ţi-aş da viata mea în dar?

De ce aş folosi cuvinte
În care nu mă regăsesc,
Când pot rosti de-acu'-nainte,
În orice clipă, te iubesc!

Ploaie de vară

Pe visele neîmplinite
Aş pune freamăt de izbândă,
Să-ţi fiu în suflet şi în minte
Ploaie de vară, dulce, blândă.

Pe curcubeu aş pune viaţă,
Să te îmbrăţişez mereu
Ca soarele de dimineaţă,
Să-ţi apăr clipele de greu.

Pe noaptea albă, zbuciumată
Aş pune linişte şi pace
Şi te-aş iubi cum niciodată
N-ai fi crezut că o pot face.

Pe patul nopţilor albastre
Aş pune lacrimă de stea,
În clipele iubirii noastre
Să mă topesc în palma ta.

Pe lacrimă ţi-aş pune miere
Şi triluri de privighetoare
Să-ţi alung clipa de durere
Numai cu o îmbrăţişare.

M-aş transforma

M-aş transforma în mângâiere

Sufletul să ţi-l lecuiesc

De orice urmă de durere,

Să-ţi demonstrez că te iubesc.

M-aş transforma în adiere

Trupul să ţi-l răpesc din dor,

Învingând orice bariere

Să-ţi demonstrez cât te ador.

M-aş transforma în vis curat

La pieptul tău să-mi cuibăresc

Sentimentul adevărat,

Să-ţi demonstrez că te iubesc.

M-aş transforma într-o licoare

Să mă săruţi când ţi-ar fi sete,

Să îţi aduc doar alinare

Şi mângâieri tandre, discrete.

M-aş transforma dar, n-am putere,

Puterea-i a Celui de Sus,

Versul este a mea avere

Dar, te iubesc, sincer, nespus!

Te iubesc, neîncetat!

Aseară luna se sfârşea

Ca mine, de-al tău dor

Dar, ea nu îţi mărturisea,

În vers, pe niciun nor.

Nu am ştiut să mă ascund

Şi-am spus tot ce-am gândit,

Acum în lacrimi mă scufund,

N-am vrut dar, te-am rănit.

O vorbă doar a fost de-ajuns

Şi cerul s-a înnorat,

Te simt, eşti trist, de nepătruns,

Eşti prea îngândurat.

Cu lacrima îţi împletesc

Poemul meu ciudat,

Din suflet îţi mărturisesc:

Te iubesc, neîncetat!

Gustaţi harul meu divin!

Hoţi, parşivi şi aroganţi
M-au lovit o viaţă-ntreagă
Crezându-se importanţi,
Dumnezeu să-i înţeleagă...

Mi-au furat filă cu filă
Sperând să se-mbogăţească
Dar, sunt demni numai de milă
Nu de-o aură cerească.

M-au lovit cu nepăsare,
Egoism şi răutate,
Neştiind că nu mă doare,
Ci că ei mă duc departe.

Loviturile primite
M-au ridicat zi de zi,
Sufletu-mi mereu emite
Picături, pentru-a zâmbi.

Eu sunt un simplu ciorchine
Copt de bunul Dumnezeu,
Şi la rău dar şi la bine
Dăruiesc din harul meu.

Îmi aştern sufletul, simplu,
Pe file albe de carte,
Nu sunt cel mai bun exemplu
Dar, furată... zbor departe.

Lauda n-o iau în seamă,
Duşmanii nu mă lovesc,
Din lacrimi nu fac o dramă
Ci vers pur, să vă hrănesc.

Gustaţi harul meu divin,
E dar de la Dumnezeu,
Sufletul îmi este plin
Chiar de mă furaţi din greu.

Eu sunt una, voi o groază,
Aş vrea să vă mulţumesc,
Furtul nu îmi dăunează,
Ştiţi de ce? Fiindcă iubesc!

Oriunde, oricând, oricum, orice

Mulţi au încercat să-mi spună
Că eu sunt cea vinovată,
C-aş gândi ca o nebună
Dar, pretind că sunt curată.

Unii-mi spun să-mi trăiesc viaţa
Orişice mi-ar oferi,
Să-nlătur din cale ceaţa
Cu-orice preţ şi-n orice zi.

Mulţi m-au judecat în lipsă,
Alţii fără să crâcnească,
În cârcă, mi-au pus pedeapsă,
Sufletul să-mi otrăvească.

Unii-n suflet mi-au pătruns,
Până-n cel mai mic locaş
Şi-apoi cu-n pumnal ascuns
Mi-au pus viaţa pe făraş.

Mulţi mă studiază-n taină,
Cu lupa, ca pe-o relicvă,
Gândind c-am ascuns sub haină
Vreo măscuţă inactivă.

Unii-mi spun că viaţa zboară
În timp ce-aş vrea s-o trăiesc,
Să-i dau iz de primăvară
Şi din suflet să iubesc.

Mulţi îmi spun că moda moare
La fiecare minut,
Învechită şi datoare
Mă voi transforma în lut.

Orice credeţi despre mine,
Oriunde, oricând, oricum,
Nu vreau să-mi fie ruşine
Să păşesc pe al meu drum.

Mâine când voi privi cerul,
Nu vreau să îmi pară rău,
Chiar de mă va-nvinge gerul,
Mă va-ncălzi Dumnezeu.

Ştiu că-n lut prind rădăcină
Chiar dacă plutesc sau zbor,
Vreau să port singura vină
De a fi simplu muritor.

Mă-ntorc la pieptul tău

Am obosit să-i tot spun mării
Ce crunt m-apasă dorul tău,
În valurile disperării
L-aş azvârlii, să-i pară rău
Că s-a ascuns în geamantan,
Fără să-i pese vreo secundă
Că eu doar două braţe am
Iar, el cu zece mă inundă.

Am obosit să ascund clipa
Sub valuri neastâmpărate,
Să înfrunt singura risipa
Orelor, de-aici de departe.
N-am să-ţi mai car dorul cu mine,
Nu l-am putut amaneta,
N-am să mai plec de lângă tine,
Am obosit, nu pot lupta.

Ar fi o luptă infernală,
Aş obosi din primul ceas
Să transform lacrima-n cerneală
Pentru un groaznic "bun rămas!".
Mă-ntorc la pieptul tău iubite,
Sufletu-n palme să-ţi strecor,
Să nu îmi mai aduc aminte
De valuri îmbibate-n dor.

Simetrie

Din mâlul neputinţei împărtăşesc dorinţa
De-a traversa cu barca minunilor cereşti,
Luându-mi libertatea de-a-mi biciui fiinţa
Cu dragostea nebună în care mă zideşti.

Mi-e dor să-ţi străpung gândul cu mine de cu zori,
Să-ţi inund noaptea rece cu trupul meu fierbinte
Colorând curcubeul în sute de culori,
Să te ridici din vise zburând cu mine-n minte.

Strivesc o amintire sfrijită de durere
Pe un perete verde, înţepenit de frig,
Împachetez în vise eterna mea avere
Cautând o ieşire prin care să te strig.

Mi-e dor să-ţi simt privirea cum mă îmbracă-n dor,
Să-ţi fiu prizonieră pe veci fără simbrie,
Să-mi spui că mă iubeşti, să-ţi spun că te ador
Scăldându-ne iubirea într-o oglindă vie.

Strânge-mă la pieptul tău

 

 

Nu vreau să-mi dai mereu dreptate,
Nimic n-ar fi mai monoton
Decât suspinele în spate
Şi zidurile de beton.

Nu vreau să par o lumânare
Ce arde fără dăruire,
Nimic nu e la întâmplare,
Totul e numai din iubire.

Nu pot clădi palat de vise
Cu-arhitectură de coşmar,
În ciuda clipelor promise
Nu vreau să-ţi las un gust amar.

Întinde-mi mâna peste punte
Şi lasă-mă să-ţi dăruiesc
Dragoste printre amănunte,
Atâta timp cât te iubesc!

Sărută-mi sufletul pe tâmple,
Nu-ţi lua costum de eschimos
Când cerul vrea să se întâmple
Să-ţi sărut sufletul frumos.

Nu-i prea târziu când mai e vreme
Să-mi priveşti pasul realist,
Să desluşim mii de probleme,
Să alungăm minutul trist.

Deschide braţele-amândouă
Şi strânge-mă la pieptul tău
Să reclădim o lume nouă,
Doar noi şi bunul Dumnezeu.

Strigăt

Striga un pescăruş în zbor
Lovit de gândul meu pierdut
În valul înspumat de dor,
Sperând că nu am priceput...

Striga sălbatic printre alge
Cu egoismul lui firesc
Cules din sute de catarge,
Uimit probabil că zâmbesc.

Striga cât îl ţinea aripa
Să-mi spargă gândul în bucăţi,
Să-mi adâncească-n valuri clipa
Păstrată pentru alte dăţi

Striga la firul de nisip
Mângâiat veşnic cu sudoare
De valurile fără chip
Şi razele fierbinţi de soare.

Striga un pescăruş lovit
De dorul care mă sfâşie,
Spărgând în cioburi de granit
Licoarea verii măslinie.

Striga-nlăuntrul meu durerea,
Izbind cu valul returnat
Din trupul mării, în tăcerea
Ce-n strigate m-a condamnat.

Striga, sperând c-am vândut zborul
Pe-o legătură de monezi,
Să-mi reduc la tăcere dorul
Codrului plin de lacrimi verzi.

Striga în ţipăt să mă-mbete
Nedesluşind  tonalitatea
Izvorului, curgând din plete,
Redând originalitea.