Cititorii mei

Translate

sâmbătă, 21 iulie 2012

Mă-ntorc la pieptul tău



Am obosit să-i tot spun mării
Ce crunt m-apasă dorul tău,
În valurile disperării
L-aş azvârlii, să-i pară rău
Că s-a ascuns în geamantan,
Fără să-i pese vreo secundă
Că eu doar două braţe am
Iar, el cu zece mă inundă.

Am obosit să ascund clipa
Sub valuri neastâmpărate,
Să înfrunt singura risipa
Orelor, de-aici de departe.
N-am să-ţi mai car dorul cu mine,
Nu l-am putut amaneta,
N-am să mai plec de lângă tine,
Am obosit, nu pot lupta.

Ar fi o luptă infernală,
Aş obosi din primul ceas
Să transform lacrima-n cerneală
Pentru un groaznic "bun rămas!".
Mă-ntorc la pieptul tău iubite,
Sufletu-n palme să-ţi strecor,
Să nu îmi mai aduc aminte
De valuri îmbibate-n dor.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ
Mă cam laud, nu-i aşa ?
Care e părerea ta?
Fii corect şi comentează
Ceea ce te deranjează!