Oriunde, oricând, oricum, orice

Mulţi au încercat să-mi spună
Că eu sunt cea vinovată,
C-aş gândi ca o nebună
Dar, pretind că sunt curată.

Unii-mi spun să-mi trăiesc viaţa
Orişice mi-ar oferi,
Să-nlătur din cale ceaţa
Cu-orice preţ şi-n orice zi.

Mulţi m-au judecat în lipsă,
Alţii fără să crâcnească,
În cârcă, mi-au pus pedeapsă,
Sufletul să-mi otrăvească.

Unii-n suflet mi-au pătruns,
Până-n cel mai mic locaş
Şi-apoi cu-n pumnal ascuns
Mi-au pus viaţa pe făraş.

Mulţi mă studiază-n taină,
Cu lupa, ca pe-o relicvă,
Gândind c-am ascuns sub haină
Vreo măscuţă inactivă.

Unii-mi spun că viaţa zboară
În timp ce-aş vrea s-o trăiesc,
Să-i dau iz de primăvară
Şi din suflet să iubesc.

Mulţi îmi spun că moda moare
La fiecare minut,
Învechită şi datoare
Mă voi transforma în lut.

Orice credeţi despre mine,
Oriunde, oricând, oricum,
Nu vreau să-mi fie ruşine
Să păşesc pe al meu drum.

Mâine când voi privi cerul,
Nu vreau să îmi pară rău,
Chiar de mă va-nvinge gerul,
Mă va-ncălzi Dumnezeu.

Ştiu că-n lut prind rădăcină
Chiar dacă plutesc sau zbor,
Vreau să port singura vină
De a fi simplu muritor.

Mă-ntorc la pieptul tău

Am obosit să-i tot spun mării
Ce crunt m-apasă dorul tău,
În valurile disperării
L-aş azvârlii, să-i pară rău
Că s-a ascuns în geamantan,
Fără să-i pese vreo secundă
Că eu doar două braţe am
Iar, el cu zece mă inundă.

Am obosit să ascund clipa
Sub valuri neastâmpărate,
Să înfrunt singura risipa
Orelor, de-aici de departe.
N-am să-ţi mai car dorul cu mine,
Nu l-am putut amaneta,
N-am să mai plec de lângă tine,
Am obosit, nu pot lupta.

Ar fi o luptă infernală,
Aş obosi din primul ceas
Să transform lacrima-n cerneală
Pentru un groaznic "bun rămas!".
Mă-ntorc la pieptul tău iubite,
Sufletu-n palme să-ţi strecor,
Să nu îmi mai aduc aminte
De valuri îmbibate-n dor.

Simetrie

Din mâlul neputinţei împărtăşesc dorinţa
De-a traversa cu barca minunilor cereşti,
Luându-mi libertatea de-a-mi biciui fiinţa
Cu dragostea nebună în care mă zideşti.

Mi-e dor să-ţi străpung gândul cu mine de cu zori,
Să-ţi inund noaptea rece cu trupul meu fierbinte
Colorând curcubeul în sute de culori,
Să te ridici din vise zburând cu mine-n minte.

Strivesc o amintire sfrijită de durere
Pe un perete verde, înţepenit de frig,
Împachetez în vise eterna mea avere
Cautând o ieşire prin care să te strig.

Mi-e dor să-ţi simt privirea cum mă îmbracă-n dor,
Să-ţi fiu prizonieră pe veci fără simbrie,
Să-mi spui că mă iubeşti, să-ţi spun că te ador
Scăldându-ne iubirea într-o oglindă vie.

Strânge-mă la pieptul tău

 

 

Nu vreau să-mi dai mereu dreptate,
Nimic n-ar fi mai monoton
Decât suspinele în spate
Şi zidurile de beton.

Nu vreau să par o lumânare
Ce arde fără dăruire,
Nimic nu e la întâmplare,
Totul e numai din iubire.

Nu pot clădi palat de vise
Cu-arhitectură de coşmar,
În ciuda clipelor promise
Nu vreau să-ţi las un gust amar.

Întinde-mi mâna peste punte
Şi lasă-mă să-ţi dăruiesc
Dragoste printre amănunte,
Atâta timp cât te iubesc!

Sărută-mi sufletul pe tâmple,
Nu-ţi lua costum de eschimos
Când cerul vrea să se întâmple
Să-ţi sărut sufletul frumos.

Nu-i prea târziu când mai e vreme
Să-mi priveşti pasul realist,
Să desluşim mii de probleme,
Să alungăm minutul trist.

Deschide braţele-amândouă
Şi strânge-mă la pieptul tău
Să reclădim o lume nouă,
Doar noi şi bunul Dumnezeu.

Strigăt

Striga un pescăruş în zbor
Lovit de gândul meu pierdut
În valul înspumat de dor,
Sperând că nu am priceput...

Striga sălbatic printre alge
Cu egoismul lui firesc
Cules din sute de catarge,
Uimit probabil că zâmbesc.

Striga cât îl ţinea aripa
Să-mi spargă gândul în bucăţi,
Să-mi adâncească-n valuri clipa
Păstrată pentru alte dăţi

Striga la firul de nisip
Mângâiat veşnic cu sudoare
De valurile fără chip
Şi razele fierbinţi de soare.

Striga un pescăruş lovit
De dorul care mă sfâşie,
Spărgând în cioburi de granit
Licoarea verii măslinie.

Striga-nlăuntrul meu durerea,
Izbind cu valul returnat
Din trupul mării, în tăcerea
Ce-n strigate m-a condamnat.

Striga, sperând c-am vândut zborul
Pe-o legătură de monezi,
Să-mi reduc la tăcere dorul
Codrului plin de lacrimi verzi.

Striga în ţipăt să mă-mbete
Nedesluşind  tonalitatea
Izvorului, curgând din plete,
Redând originalitea.

 

 

 

Sub clar de lună

Aplauzele nu mai contenesc,
Din ele-mi fac potecă despletită,
Resping izbânda drumului grotesc
Sub haina scurtă, veşnic netivită.

Răsfrâng gânduri firave pentru orbi,
Aprind lumina punţilor trecute,
Ca-ntr-o caniculară eră să mă sorbi
Din clipele-ngheţate, neştiute.

Mirific mă ridic la buza vieţii
Să despletesc silabe bâlbâite
Izbind dicţionarul dimineţii
De-un răsărit înrourat, cuminte.

Actorul s-a desprins de scena goală,
Triumfător crezând că i-a fost rolul
Trântind cu uşa-n lacrima letală,
Acum vânează virgula, cu solul.

Cuprind cu braţele rănite răsăritul
Îngemănând un val de chibzuinţă,
Cu dragostea ce-nvinge infinitul,
Să-ţi împresor suav a ta fiinţă.

Sub pavăza realităţii simple
Dorinţe neştirbite năpădesc,
Iscând altarul lacrimilor ample
Din dorul aprig, supraomenesc.

Citeşti în ochii mei tăcerea arsă
Ca şi când ceru-a scris nedescifrat
Cu gheara fumegândă ca o farsă,
Mizând pe-un curcubeu imaculat.

Mă completezi în vreme de restrişte
Cu mângâieri, furtuni catifelând,
Nebănuind cât poate să mă mişte
O simplă adiere pusă-n gând.

O lacrimă fierbinte se mai zbate
Pe-obrazul nostru prea îndestulat,
O împărţim la doi, trecând de noapte
Să răsădim un soare pe-nserat.

Misterios te caut printre stele
Când luna-ncearcă să mă limpezească,
Te regăsesc strângând visele grele
Cu braţul drept şi-o grijă îngerească.

Istorisesc lăuntrice dorinţe
Fără perdeaua bine apretată,
Îngăduind vechilor cunoştinţe
Să-mi sfătuiască inima ciudată.

Sunt sus, pe norul meu de altă dată,
Mai pot încă zbura dintre nămeţi,
Va plânge cerul, pentru voi, îndată,
Sătul de-atâtea pietre şi săgeţi.

Firească-mi este crunta nepăsare
Sub goana voastră de-a mă deforma,
Nicio secundă acră nu mai doare,
Istoria nu se va repeta.

Iubirea poate naşte clar de lună
Şi curcubeul poate reveni
Fiindcă iubesc enorm, ca o nebună
În ritmul  neştirbit al inimii.

Publicată în antologia : Romeo şi Julieta la Mizil
ediţia a-IV-a

O săptămână cât o viaţă

 

 

 

O săptămână cât o viaţă
Va trebui să depăşesc...,
Să mă trezesc, de dimineaţă,
În gând cu tine, să zâmbesc
Deşi, prin firul de nisip
M-aş tăvăli să te-ntâlnesc,
De dorul tău aş vrea să ţip,
Să strig întruna, te iubesc!

O săptămână fără tine...
Cu dorul tău mă voi hrăni
Dar, săptămâna care vine
La pieptul tău mă voi topi.
Te voi cuprinde dintr-o dată
Cu-ambele braţe, fericită
Că am inima ta curată
Şi în sfârşit mă simt iubită.

Mă voi întoarce-n graba mare

Bagajul e deja făcut,
Mai e o zi şi voi pleca,
Am pus în el şi-al tău sărut,
Să-mi liniştească inima.

Am pus iubirea-n buzunare,
În genţi cu role, peste tot...
Nici nu gândeşti ce rău mă doare!
Din suflet n-am cum să te scot!

Voi avea grijă-n noaptea rece
Inima caldă să-ţi păstraz
Iar, dacă dorul tău nu-mi trece
Voi încerca să te visez.

Adânc, în piept,  pun amintirea
Primului pas făcut cu tine,
Să păstrez proaspătă iubirea,
O binecuvântată pâine.

Mă voi întoarce-n graba mare,
La pieptul tău să mă topesc
Cum se topeşte-o lumânare
Şi să-ţi şoptesc iar te iubesc!.

Acum, când era mai bine...

Cum să mă strecor prin noapte
Când la pieptul tău plutesc,
Nu prin vise, ci prin fapte,
Când în suflet te privesc...?!?

Cum să caut prin cuvinte,
Unul... mult mai special,
Să sune de-acu'-nainte
Ca marea din al ei val...!?!

Cum să nu mă pierd cu firea
Când, în ochii tăi, privind,
Mă întâmpină iubirea,
Sigură pe ea, zâmbind...!?!

Cum să plec de lângă tine,
Acum, pentru întâia dată,
Acum, când era mai bine...
Viaţa asta-i deşucheată!?!

Cum să fac timpul să zboare,
Ce aripi să-i împletesc
Să-mi facă-o mică favoare
Şi-n vise să te-ntâlnesc?

Cum să fac trenul să plângă?
El e vinovat, mereu!
Gările să îl ajungă...!?!
Cum să plec, cu dorul tău?!?

Cum să-mi pun dorul pe fugă
Când mă va acoperii?!?
Deja, de azi, mă subjugă,
De mâine mă va întregii!

Mi-aş pune inima pe rânduri

Mi-aş pune aripi, astă seară,
La pieptul tău să pot zbura,
Să mă transform în căprioară
Din vis, să îţi pot murmura
În şoaptă, versuri de iubire
Din sufletul meu adunate,
Pe trupul tău să se răsfire
La fel în fiecare noapte.

Ţi-aş cânta versuri de baladă
Brodate-n nopţile cu lună,
Stelele-aprinse să mă vadă
Cât te ador, ca o nebună.
Ţi-aş colora visul frenetic
Când soarele va îndrăzni
Să se trezească asimetric
Pe cerul nostru-n zori de zi.

Mi-aş pune inima pe rânduri
Să-ţi spună cât îmi e de greu
Să te pierd un minut din gânduri,
Când eşti departe, dragul meu.
Mi-aş pune aripi de zăpadă,
Cu un sărut să le topeşti,
Cu zeci, cu sute, o cascadă...
Să te iubesc, să mă iubeşti.