Sub clar de lună

Aplauzele nu mai contenesc,
Din ele-mi fac potecă despletită,
Resping izbânda drumului grotesc
Sub haina scurtă, veşnic netivită.

Răsfrâng gânduri firave pentru orbi,
Aprind lumina punţilor trecute,
Ca-ntr-o caniculară eră să mă sorbi
Din clipele-ngheţate, neştiute.

Mirific mă ridic la buza vieţii
Să despletesc silabe bâlbâite
Izbind dicţionarul dimineţii
De-un răsărit înrourat, cuminte.

Actorul s-a desprins de scena goală,
Triumfător crezând că i-a fost rolul
Trântind cu uşa-n lacrima letală,
Acum vânează virgula, cu solul.

Cuprind cu braţele rănite răsăritul
Îngemănând un val de chibzuinţă,
Cu dragostea ce-nvinge infinitul,
Să-ţi împresor suav a ta fiinţă.

Sub pavăza realităţii simple
Dorinţe neştirbite năpădesc,
Iscând altarul lacrimilor ample
Din dorul aprig, supraomenesc.

Citeşti în ochii mei tăcerea arsă
Ca şi când ceru-a scris nedescifrat
Cu gheara fumegândă ca o farsă,
Mizând pe-un curcubeu imaculat.

Mă completezi în vreme de restrişte
Cu mângâieri, furtuni catifelând,
Nebănuind cât poate să mă mişte
O simplă adiere pusă-n gând.

O lacrimă fierbinte se mai zbate
Pe-obrazul nostru prea îndestulat,
O împărţim la doi, trecând de noapte
Să răsădim un soare pe-nserat.

Misterios te caut printre stele
Când luna-ncearcă să mă limpezească,
Te regăsesc strângând visele grele
Cu braţul drept şi-o grijă îngerească.

Istorisesc lăuntrice dorinţe
Fără perdeaua bine apretată,
Îngăduind vechilor cunoştinţe
Să-mi sfătuiască inima ciudată.

Sunt sus, pe norul meu de altă dată,
Mai pot încă zbura dintre nămeţi,
Va plânge cerul, pentru voi, îndată,
Sătul de-atâtea pietre şi săgeţi.

Firească-mi este crunta nepăsare
Sub goana voastră de-a mă deforma,
Nicio secundă acră nu mai doare,
Istoria nu se va repeta.

Iubirea poate naşte clar de lună
Şi curcubeul poate reveni
Fiindcă iubesc enorm, ca o nebună
În ritmul  neştirbit al inimii.

Publicată în antologia : Romeo şi Julieta la Mizil
ediţia a-IV-a

O săptămână cât o viaţă

 

 

 

O săptămână cât o viaţă
Va trebui să depăşesc...,
Să mă trezesc, de dimineaţă,
În gând cu tine, să zâmbesc
Deşi, prin firul de nisip
M-aş tăvăli să te-ntâlnesc,
De dorul tău aş vrea să ţip,
Să strig întruna, te iubesc!

O săptămână fără tine...
Cu dorul tău mă voi hrăni
Dar, săptămâna care vine
La pieptul tău mă voi topi.
Te voi cuprinde dintr-o dată
Cu-ambele braţe, fericită
Că am inima ta curată
Şi în sfârşit mă simt iubită.

Mă voi întoarce-n graba mare

Bagajul e deja făcut,
Mai e o zi şi voi pleca,
Am pus în el şi-al tău sărut,
Să-mi liniştească inima.

Am pus iubirea-n buzunare,
În genţi cu role, peste tot...
Nici nu gândeşti ce rău mă doare!
Din suflet n-am cum să te scot!

Voi avea grijă-n noaptea rece
Inima caldă să-ţi păstraz
Iar, dacă dorul tău nu-mi trece
Voi încerca să te visez.

Adânc, în piept,  pun amintirea
Primului pas făcut cu tine,
Să păstrez proaspătă iubirea,
O binecuvântată pâine.

Mă voi întoarce-n graba mare,
La pieptul tău să mă topesc
Cum se topeşte-o lumânare
Şi să-ţi şoptesc iar te iubesc!.

Acum, când era mai bine...

Cum să mă strecor prin noapte
Când la pieptul tău plutesc,
Nu prin vise, ci prin fapte,
Când în suflet te privesc...?!?

Cum să caut prin cuvinte,
Unul... mult mai special,
Să sune de-acu'-nainte
Ca marea din al ei val...!?!

Cum să nu mă pierd cu firea
Când, în ochii tăi, privind,
Mă întâmpină iubirea,
Sigură pe ea, zâmbind...!?!

Cum să plec de lângă tine,
Acum, pentru întâia dată,
Acum, când era mai bine...
Viaţa asta-i deşucheată!?!

Cum să fac timpul să zboare,
Ce aripi să-i împletesc
Să-mi facă-o mică favoare
Şi-n vise să te-ntâlnesc?

Cum să fac trenul să plângă?
El e vinovat, mereu!
Gările să îl ajungă...!?!
Cum să plec, cu dorul tău?!?

Cum să-mi pun dorul pe fugă
Când mă va acoperii?!?
Deja, de azi, mă subjugă,
De mâine mă va întregii!

Mi-aş pune inima pe rânduri

Mi-aş pune aripi, astă seară,
La pieptul tău să pot zbura,
Să mă transform în căprioară
Din vis, să îţi pot murmura
În şoaptă, versuri de iubire
Din sufletul meu adunate,
Pe trupul tău să se răsfire
La fel în fiecare noapte.

Ţi-aş cânta versuri de baladă
Brodate-n nopţile cu lună,
Stelele-aprinse să mă vadă
Cât te ador, ca o nebună.
Ţi-aş colora visul frenetic
Când soarele va îndrăzni
Să se trezească asimetric
Pe cerul nostru-n zori de zi.

Mi-aş pune inima pe rânduri
Să-ţi spună cât îmi e de greu
Să te pierd un minut din gânduri,
Când eşti departe, dragul meu.
Mi-aş pune aripi de zăpadă,
Cu un sărut să le topeşti,
Cu zeci, cu sute, o cascadă...
Să te iubesc, să mă iubeşti.

Iubeşte-mă, aşa cum sunt

Nu mă vrăji, să mă strecor
La pieptul tău, misterios
Şi-apoi să fugi, să zac de dor,
Iubeşte-mă, dar cu folos!

Nu încerca să-mi dai minciuna
În zeci de straturi ambalată!
Ar fi păcat, ai stinge luna
Şi-ntreaga boltă înstelată.

Nu mă-ntreba ce-am simţit ieri
În clipa când m-ai sărutat,
Întreabă-acele mângâieri
Şi stelele care-au dansat.

Nu încerca să-mi pui în palmă
Tot universul într-o zi,
Te pot iubi sinceră, calmă
În ritmul pur al inimii.

Nu-mi admira trupul prea mult
Mâine pot fi un nor de praf,
Sufletul vreau să-ţi simt, s-ascult
Ca pe un imn cu-autograf.

Nu-mi dărui ceea ce mâine
N-ai să mai poţi revendica!
Doar sufletul în palme-mi ţine,
Nu te mai pot împiedica.

Iubeşte-mă, aşa cum sunt,
Nu căuta în mine miere,
Sunt doar un om cu păr cărunt,
Fără pretenţii şi avere.

Te-aştept diseară

Iubirea mea, te-aştept diseară

Să-mi aduci luna argintie

Ascunsă-n a ta inimioară,

Adevărata bogăţie.

Te-aştept să îmi aduci sărutul

Ce de trei zile îl păstrezi,

Să-mi descifrezi zâmbind cuvântul,

Nopţilor care-mi colorezi.

Să mă transformi într-o petală,

Pe gura ta să mă topesc

Precum o notă muzicală

Scursă din portativ ceresc.

Să-mi scuturi luna peste gleznă,

De razele catifelate,

Să putem străluci în beznă

Iubindu-ne întreaga noapte.

Să-mi scuturi stelele pe umeri

Dintr-un buchet de sărutări,

Fără să-ncerci să le enumeri

Iubindu-ne până în zori.

Cuvântul tău

Cu doua vorbe şi-un cuvânt

Mi-ai alungat tristeţea,

Nu mai aveam discernământ,

Îţi căutăm blândeţea.

Ca peştele uitat pe plajă,

Mă perpeleam de dor

Dar, glasul tău precum o vrajă

Spulberă orice nor.

Cuvântul cald alungă ceaţa

Ce mă împovărase

Şi-mi dăruieşte dimineaţa

Serilor preţioase.

Flori de iasomie

În zori de zi ai coborât

Din visul meu fierbinte.

Credeam că doar mi s-a părut,

Că sunt numai cuvinte.

Pe-aripa sufletului meu

Te-aştept în prag de seară,

Să împletim din curcubeu

Un vis senin de vară.

Cu două inimi într-un trup

Izbânda s-o clădim,

Izvor de versuri să erup,

Pe veci să ne iubim.

Să te îmbrac în vers de dor

Hrănindu-ţi clipa mută,

Şi-apoi la pieptul tău să mor

De fericire acută.

Să-ţi dăruiesc inima mea

Ca pe-o ofrandă vie,

Să-mi datorezi doar dragostea

Pe flori de iasomie.

Izvor de mângâiere

Când luna se sfieşte
În ochi să ne privească,
Când noaptea îşi porneşte
Tăcerea, să domnească.

Când soarele se stinge
Plângând, în valul mării,
Când dorul tău m-atinge
Cu aripa chemării.

Când versul se declară
Izvor de mângâiere,
Când struna de vioară
Sărutul cald ţi-l cere.

Când frunza se strecoară
Pe drumul haiducesc,
Precum o căprioară
Sufletul să-ţi hrănesc.

Când codrul ne invită
Răcoarea să-i sorbim
Din frunza adormită,
Vibrând să ne iubim.