Cea mai rea de pe pământ...

Lan de buruieni enorme...
Parfumate cu mult tact
Prindeau rădăcini şi forme,
-Chei înfipte în contact-,
Claxonând peste măsură,
Din butoane şi bujii,
Pe şosea ca pe-arătură,
Albaştrii sau stacojii,
Nu contează ce culoare,
Nu contează ce loveau,
Pe cine călca-n picioare
Sau în ce limbă vorbeau.
Buruieni cu nasu-n Lună,
Plini de fiţe, nedreptăţi
La-nceput de săptămână
Otrăveau toate şi toţi.
Azi, prea plină de sudoare,
Bun simţ, adevăr şi praf,
Am rostit în gura mare,
Ca la cinematograf,
Fără vreun pic de ruşine,
După plată şi răsplată,
Ce să vă mai spun... în fine...
Le-am spus adevărul tată
Fiecăruia în parte
Să mă ţină minte-o vreme
Aşa cum scrie la carte...
Chiar nu am de ce mă teme
Atât timp cât sunt corectă,
Doar Dumnezeu mă loveşte
El m-a făcut... imperfectă
El mi-a dat, El mă plăteşte,
El mă vede, mă ajută
Pentru ce aş fi stat mută?
Le-am expus toate pe tavă,
Chiar de mai aveau un pic
Să-mi spună c-aş fi bolnavă...
Însă au tăcut chitic...
Poate veţi spune că sunt
Fiinţă răzbunătoare,
Cea mai rea de pe pământ...
Dar... nu am rămas datoare.
Îmi este aşa de bine!
Simt că m-am eliberat!
Deşi mi-e cam dor de tine...
Te iubesc neîncetat!
Iar tu ştii, nu-i un secret
Chiar dacă în astă seară
Nu ţi-am scris, mereu te-aştept
Ca pe-o caldă primăvară.