Aştern pe-un bob de grâu, un lan,
Pe-o stea, întregul Univers,
În crivăţ crud, paşnic elan,
Toată durerea mea, în vers.
Sorb pulbere de stele vagi
Pe-o cetină de dor stufos,
Îndes clipele în desagi
Să-mi asfaltez visul pufos
Cristalizând veşnica noapte
Cu ochii tăi copilăroşi.
Pierzându-mi glasul dintre şoapte
Rătăcesc printre nori vâscoşi,
Parfumaţi cu albe esenţe,
Plini de candoare, limitând
Marea neliniştei absenţe.
Născută-n calmul, creionând
Surplus de stele prinse-n noaptea
Fără putere de tăgadă,
Să luminăm neclaritatea
Ce nimeni n-are timp s-o vadă.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ
Mă cam laud, nu-i aşa ?
Care e părerea ta?
Fii corect şi comentează
Ceea ce te deranjează!