Pruncul nostru

Prin amintiri am răscolit
Să-ţi recitesc cuvântul,
Poate că totuşi am greşit
Poate mi-am luat avântul,
Prin vise am plutit de fapt
Şi nici nu mi-am dat seama
C-a fost doar vis, un vis inapt
Iar acum trăiesc drama,
Poate şi-acum rulează lent
Pe un ecran imens
În filmu-n care te aştept
Să-mi devii Univers.
Un serial de-un an şi-un pic,
Cu un final greşit
Citesc, dar nu-nţeleg nimic
Ştiu doar că s-a sfârşit.
Am răsfoit filă cu filă
Şi cuvânt cu cuvânt,
Aş fi urcat pe-aripi de-acvilă
Să mă ascund sub vânt,
Sub nori şi stele adormite,
Sub flăcări de uitare,
Să opresc filmul, să ţin minte
Doar ceea ce nu doare
Să nu-ţi văd ochii-n prag de seară,
Secvenţa s-o ucid,
Să şterg această primăvară
Din calendarul vid,
Dar m-a oprit din al meu gest
Un soi de bunătate
Venit cu crivăţul din Vest
Făcând publicitate
La o iubire din poveşti
Cum a fost şi a noastră,
M-a întrebat pe unde eşti
Privind coperta-albastră
Ce va păstra pe veci iubirea
Aşa cum am trăit-o,
E pruncul nostru, nemurirea
Doar noi i-am dăruit-o.
Chiar dacă ai ucis o floare
Stropind-o cu al tău venin,
Pe cerul meu există Soare
Şi-un suflet pur, unic, divin.

Îngheţat de-o stea polară

Ia-mă Doamne pe-o aripă,
Ascunde-mă după-o stea,
Înlătură-mi într-o clipă
Stropii din inima mea!

O stea-ndepărtată..., rece,
Ofilită, goală, moartă
De ani buni, prin care trece
Lumina ca printr-o toartă.

Ia-mă Doamne-n palma-Ţi Sfântă!
Dă-mi un strop de alinare,
Să aud şi eu cum cântă
Lumina vie din Soare!

Precum Pheonix, din cenuşă
Să renasc pentru-a zâmbi,
Să pot încrusta pe uşă:
"Mâine... nu voi mai iubi!".

Însă, azi, în miez de viaţă
În iubire mă scufund,
Scoate-mă Doamne din ceaţă!
După stea să mă ascund!

Ia-mă Doamne-n palma-Ţi dreaptă,
Numai pentru o frântură
De secundă, steaua moartă
S-o ud cu-a mea picătură.

Să-i dau viaţă, să-i dau vise
Să-i dau zbor nemărginit
Şi din paginile scrise
Să-i dau ochii ce-am iubit.

Sufletul să-i înverzesc,
Cu pleoapele s-o alin,
În umbra ei să trăiesc
Făr-a smulge din destin.

Să-i dau ochii mei spălaţi
Şi obraji-mi arşi de plâns,
Să-i dau zori înverşunaţi
Din noptea-n care-am ascuns
Stelele de-atâta vină
Şi Luna-n prag de iubire,
Să-i dau steluţei lumină
Şi stropul de fericire
Ce-a mai rămas pe sub gene.
Să-i dau Doamne amintirea
Transformată-n cremene,
Să îi dăruiesc iubirea
Ce din suflet dăruiam,
În ea să-mi înec mâhnirea
Pentru că nu bănuiam
Nici o clipă, nici o seară,
Că voi iubi infinitul
Îngheţat de-o stea polară
Şi nu-mi voi găsi sfârşitul.

Citiţi-mă, de-aveţi plăcere!

Detest minciuna, îmi e greaţă
Să o primesc în a mea viaţă!
Şi-oricât de mult aş suferi,
Parşivii, eu nu-i pot iubi!
Sunt om, nu sunt un ambalaj!
Pentru voi toţi, scriu un colaj
De trăiri, vise şi durere.
Citiţi-mă, de-aveţi plăcere!
Sinceritatea mea loveşte,
Probabil şi-n cel ce citeşte,
Dar nu asta îmi e dorinţa,
Sub vers eu ascund suferinţa,
În care mulţi ne tot scăldăm,
Cu multă grijă o fardăm,
Cum ne pricepem fiecare.
Grădina Domnului e mare...
În ea cresc flori sau mărăcini
Şi trandafiri frumoşi... cu spini
Şi cu arome... minunate,
În ea... faptele-s judecate
Numai de Domnul Dumnezeu.
Nu am dreptul să judec eu!
Eu sunt numai... o picătură...
De vreţi să mă loviţi cu ură,
Cu bice ude sau săgeţi,
Chiar vă invit! Loviţi! Puteţi!
Pe crucea rimei voi sfârşi
Atunci când Domnul va dori
Să-mi ia minţile sau chiar viaţa,
Dar, pân' atunci... mai am speranţa
Că voi putea să dăruiesc
Iubire-n stilul sufletesc
Pe care doar eu ştiu s-o dau,
Nu vreau, nimic în plus să iau!
Vreau doar atât: Sinceritate!
M-am săturat de-atâta noapte!

Hristos a Înviat!!!

Sărbători pline de lumină şi pace!

Doar un strop de suflet am,
Sau poate-o imensitate,
Poate-i mai mic de un gram,
Poate nici nu am dreptate,
Dar eu mă exprim în voie
Cuvântu-îl pot desena
Atunci când am eu nevoie
Să-mi răcoresc inima.
Azi în prag de Sărbătoare
Aş vrea să vă-nviorez,
Să aveţi în viaţă Soare!
Tuturor vreau să urez:
Cu lumină şi iubire,
Din suflet cald şi speranţă,
Să trăiţi în fericire
Absolut întreaga viaţă!
Paşte Fericit!

Din suflet să iubiţi!

Azi, nu este în zadar
Să zâmbiţi, nu-i prea târziu,
Dumnezeu ne-a dat în dar
Chiar şi pe propriul Său Fiu.
Sunt o simplă muritoare,
Nu mă luaţi în râs, vă rog!
Ştiu ce-nseamnă, ştiu cât doare...
Am şi eu un fiu zălog,
Înger crud plecat spre aştri
De-acolo să mă vegheze.
Dumnezeu sub paşii noştri
Drumu-a vrut să-l niveleze,
Să ne-aducă-n zori lumină,
Iar în noapte mângâiere.
Nu mă răniţi în surdină,
Cunosc suspin şi durere,
Lacrima nu-mi luaţi în seamă
Chiar nu vreau să vă-ntristez,
Plâng de durere şi teamă
Că n-am timp să modelez
Sufletele îmbibate
Cu minciună sau dispreţ,
Să le scot abil din noapte,
Să pună mult mai mult preţ
Pe viaţa cea dăruită
Doar de Bunul Dumnezeu,
Dragoste neprihănită
Să dăruiască mereu,
Fără a pretinde-n schimb
Vreo avere uimitoare,
Vreau prin versuri să vă plimb
Pe alei scăldate-n Soare,
Vreau să demonstrez că viaţa
Fără dragoste e-un chin
Doar iubirea e speranţa...
Lăcrimez şi nu puţin,
Dar mă rog mereu la Domnul
Fericire să primiţi,
În pace vă fie somnul
Şi din suflet să iubiţi!

În gheara nopţii

În gheara nopţii crude, m-am predat
Mult prea târziu, minutul nu-l mai ştiu,
Luceafărul nu ştiu când a plecat,
Nu ştiu nimic, eram într-un pustiu.
Şirag de lacrimi pieptul îmi ardeau,
În mii de spasme şi suspine-adânci
Ochii de pereţi negri se loveau,
Iar poarta ta, închisă, dintre stânci
Cu-n lacăt enorm mă întâmpina.
În gheara nopţii, unde să găsesc,
Prin întuneric...? Numai inima
Îmi era ghid, ştiind cât te iubesc,
Pe flori uscate lacrimi se-aşterneau,
În urma mea lăsam imenşi nămeţi
Căutam cheia, norii o păstrau
Undeva sus, pe-ai munţilor pereţi.
Cheia iubirii noastre uimitoare
Se ascundea acolo sus de tot,
În zori cu rouă, prin raze de soare,
M-au orbit de lumină şi nu pot
Să o cuprind cu mâinile crăpate,
Deşi braţele tale stau întinse,
Am mai pierdut din viaţă înc-o noapte
Privindu-te prin lacrimile scurse.
Cui aş putea să-i cerşesc ajutor
Acum când şi Isus e pus pe cruce
În lacrimi din iubire am să mor?
Iubirea noastră-n ceruri se va duce?
Va reînvia oare în lipsa mea,
Când eu voi fi o simplă slovă scrisă?
Mă-nchin voinţei Domnului, de vrea
Să-mi dea o zi, chiar de iubire-nvinsă!

Aş... uita cât ne-am iubit

Obosită de-anonimi
Care se tot ţin de glume,
Peste-un ocean de lacrimi
Plutesc, fără ţel anume...
Ca un nufăr voi rămâne
Aşa cum am fost mereu,
Cu multă înţelepciune
Voi trece şi-acum de greu.
Nici nu este prima dată,
Probabil nici ultima,
Dar inima mi-e curată,
Nimic nu-mi va sfărâma
Stropul meu de suflet cald
Şi felul meu de-a iubi
Plutesc... n-am de gând să scald
În lacrimi această zi.
Viaţa are mii de-alei
Orice drum câte-o gropiţă.
Înconjurată de Lei
De-aş fi, toţi cu coroniţă,
Plini de bani, averi, palate...
Toţi cu ochii verzi ca iarba...
Poate nu-mi veţi da dreptate,
Şiroaie mi-ar scălda bărba.
Fără Leul meu fierbinte
Nimic nu mai e la fel!
El îmi stăruie în minte,
El e-n al meu sufleţel!
Poate de-aş uita secunda
Ce m-a azvârlit spre nouri,
Mi-aş regăsi-n grabă unda,
Dar în minte-am doar zerouri
Şi semne de întrebare...
Noaptea crudă mă striveşte
Zorii mă lovesc cumplit,
Nimic nu mă-nveseleşte,
Sufletul mi-e ciopârţit
În milioane de clipe,
În felii de Lună plânsă,
Nu mai vrea să înfiripe
Nicio rimă, stă ascunsă
Într-un haos fără fund,
Îmi caut puteri enorme
Pân-acolo să m-afund,
Dar cuvântu-mi piere-n forme
Alungite-alunecoase...
Zbier ca o leoaică-n cuşcă:
Unde-s rimele frumose
Ce din vorba lui prind viaţă?!?
S-au pierdut în noapte oare?
S-au ofilit dimineaţă?
Cer cerului ajutoare,
Stelele plâng îngheţate,
Luna-n ochi nu mă priveşte,
Lacrimi au căzut pe carte,
Nici ea nu îmi mai zâmbeşte.
Un gând aprig îmi persistă:
Dacă l-aş şti fericit...
Nicicând nu aş mai fi tristă
Aş... uita cât ne-am iubit.

Eşti doar un accident

De-abia acum realizez
Cât mă iubeşte Dumnezeu,
De-aceea nu mă întristez
Deşi, adânc, mă doare..., rău!
Dar azi, sufletul mi-a zâmbit,
Azi chipul mi-a fost luminos
Chiar dacă-am trăit un sfârşit,
Sufletul meu este frumos!
Nu vreau să îl pătez cu zgură!
Nu vreau să-mi pară rău deloc...
Eu am iubit, nu am dat ură,
Timpul nu s-a oprit în loc,
Cerul cu pacea mă îmbie
O linişte se-aşterne lent
Chiar de-mi simt inima pustie...
Te du! Eşti doar un accident
Din care teafără-am scăpat,
Am ieşit chiar învingătoare
Doar Dumnezeu m-a apărat
Cu mila lui enorm de mare,
Te-a îndemnat să mă conduci
Să-ţi găsesc sufletul ascuns,
Să-ţi dau perechea de papuci,
Te du! Îmi este de ajuns!

Rugăciune

Îndrăznesc cu plecăciune
Ca un simpul păcătos,
Să-ţi cer Doamne o minune!
În genunchi pentru Hristos,
Pentru Maica Lui, Fecioară,
În chinuri de-ar fi să mor,
Strivită de-orice povară,
Doamne! Doamne! Te implor!
Fă-mă să-nţeleg şi eu
De ce ne pierdem vederea?
Doamne, Dumnezeul meu!
Doar Tu-mi înţelegi durerea!
De ce folosim perdele
Sufletul să ne-mbâcsim,
În loc să privim spre stele
Şi-adevărul să-l iubim?
Din a Ta Împărăţie,
Doamne! Dumnezeul meu!
Îndurare îţi cer Ţie!
Vreau să înţeleg şi eu
Unde ne va duce drumul
Fără trudă construit
Şi de ce-mbrăcăm costumul
Din minciună dăltuit?
De ce-n lumea asta mare
Nimic nu mai e curat?
Stingem flacăra cu care
Doamne, Tu ne-ai înzestrat!
Doar zece legi ne-ai lăsat,
Doamne, Dumnezeul meu
Le călcăm neîncetat.
Fă-mă să-nţeleg şi eu
Spre care drum ne grăbim
Fără a privi în urmă?
Şi nu vrem să-Ţi mulţumim
Câtă milă-ai de-a Ta turmă.
Amin!