Aş... uita cât ne-am iubit

Obosită de-anonimi
Care se tot ţin de glume,
Peste-un ocean de lacrimi
Plutesc, fără ţel anume...
Ca un nufăr voi rămâne
Aşa cum am fost mereu,
Cu multă înţelepciune
Voi trece şi-acum de greu.
Nici nu este prima dată,
Probabil nici ultima,
Dar inima mi-e curată,
Nimic nu-mi va sfărâma
Stropul meu de suflet cald
Şi felul meu de-a iubi
Plutesc... n-am de gând să scald
În lacrimi această zi.
Viaţa are mii de-alei
Orice drum câte-o gropiţă.
Înconjurată de Lei
De-aş fi, toţi cu coroniţă,
Plini de bani, averi, palate...
Toţi cu ochii verzi ca iarba...
Poate nu-mi veţi da dreptate,
Şiroaie mi-ar scălda bărba.
Fără Leul meu fierbinte
Nimic nu mai e la fel!
El îmi stăruie în minte,
El e-n al meu sufleţel!
Poate de-aş uita secunda
Ce m-a azvârlit spre nouri,
Mi-aş regăsi-n grabă unda,
Dar în minte-am doar zerouri
Şi semne de întrebare...
Noaptea crudă mă striveşte
Zorii mă lovesc cumplit,
Nimic nu mă-nveseleşte,
Sufletul mi-e ciopârţit
În milioane de clipe,
În felii de Lună plânsă,
Nu mai vrea să înfiripe
Nicio rimă, stă ascunsă
Într-un haos fără fund,
Îmi caut puteri enorme
Pân-acolo să m-afund,
Dar cuvântu-mi piere-n forme
Alungite-alunecoase...
Zbier ca o leoaică-n cuşcă:
Unde-s rimele frumose
Ce din vorba lui prind viaţă?!?
S-au pierdut în noapte oare?
S-au ofilit dimineaţă?
Cer cerului ajutoare,
Stelele plâng îngheţate,
Luna-n ochi nu mă priveşte,
Lacrimi au căzut pe carte,
Nici ea nu îmi mai zâmbeşte.
Un gând aprig îmi persistă:
Dacă l-aş şti fericit...
Nicicând nu aş mai fi tristă
Aş... uita cât ne-am iubit.