Sete

 

 

 

Mi-am pus setea la-ncercare
Să văd cât de mult îi pasă
Când durerea e-aşa mare,
Inima atât de arsă...

Am lăsat-o să adie
Ca o frunză-n vârf de nuc,
Fără nicio broderie,
Fără niciun cânt de cuc...

I-am pus dorul la picioare
S-o îngenunchez cumva,
Să-i desculţ poemu-n care
Şoaptele mă dezmierda.

Vântul mă purta pe braţe
Ca pe o comoară veche
Şi-mi şoptea, printre nuanţe
De senin, vers, la ureche.

Duhul serilor deşarte
Mă ferea de suferinţă
Ascunzându-mă-ntr-o carte
Cu lumină şi credinţă.

Mă lovea câte-o furtună
Groaznică, neţesălată,
Nimicind pofta nebună
De-o iubire-adevărată.

Răni purtând veşmânt de gală
Pentru ochii lupilor,
Pun cuvântul cu migală
Pe argintul stelelor.

Timpul curge peste toate
Ca un dor încărunţit,
Visele nenumărate
Pune setea la-ncolţit.