Dorul de tine

 

 

 

Am scris pe frunze dorul de culoare
Să desluşesc un tainic curcubeu
Din razele ce-mi dăruiau un soare
Aprins adânc în sufleţelul meu.

Am scris pe adierea lor firavă
Cu-n verde crud, din ochii tăi cules
Să rătăcesc de-a pururi prin dumbravă,
Întrebând Cerul, de ce te-am ales.

Mi-a răspuns vântul, trubadur sălbatic
De secole, prin codrii hoinărind
S-ascundă-n modul cel mai enigmatic
Istorisiri de-o clipă, ce se-aprind.

Mi-a răspuns ciripind o melodie,
Compusă-n premieră pentru mine
Cu triluri lungi, o blândă ciocârlie,
Că-mi pot ascunde-n vers dorul de tine.

Strop de iubire

 

 

 

Ţi-aş împleti iluzii pe hârtie
Din toate câte mocnesc pe pământ,
Dar teamă mi-e că-n ziua de simbrie
Voi găsi doar furtună sub cuvânt.

Ţi-aş împleti o arşiţă albastră
Din dorul lunii de a se ascunde
De soarele ce-mi bate în fereastră,
Dar teamă mi-e că-n vise-ţi voi pătrunde.

Chiar m-aş trezi, în zorii verzi, cu gândul
La toate clipele neînţelese
Şi-aş aduna, din ochii tăi, cuvântul
Din care, pod de muguri peste dor, ţi-aş ţese.

Îţi împletesc din şoapte frânte-n zori
Un râu înverşunat în nemurire,
Înăbuşit în roua de pe flori,
Făr-a pretinde-n schimb strop de iubire.

 

 

Paşte Fericit!

Citeşte-mi cuvântul

 

 

Citeşte-mi cuvântul şi-afirmă, te rog,
Că nu-mi eşti în suflet în fiece clipă,
Că mi-ai dat speranţă şi-ai pune zălog
Că nu-mi eşti văzduhul, că nu-ţi sunt aripă.

Citeşte-mi cuvântul şi spune-mi măcar
Că poţi fără mine s-aduni primăveri,
Că nu mi-ai dat aripi, că sunt un coşmar
Ţi-aduc disperarea şi n-ai ce să-mi ceri.

Citeşte-mi cuvântul şi smulge-mi din piept
Iubirea nebună ce-o port fără grai,
Orbită de ochii pe care-i aştept
Să-mi dea doar speranţă şi-o gură de Rai.

Paşte Fericit!

Ouşoare, cozonaci,

Pască şi lumina vie

Pentru voi, prieteni dragi

Sufletul să vi-l mângăie!

Un vin roşu şi-o dorinţă,

Cu toţi sănătoşi să fim,

În suflet s-avem credinţă,

Pe Dumnezeu să-l slăvim!

Curg poemele şiroaie

Cum să te ascunzi sub ploaie
Când o lume-nmugureşte,
Curg poemele-n şiroaie
Frunza-n codru glăsuieşte.

Bat lăstarii la ferestre
Visând că-i o întâmplare,
Florile de colţ rupestre
Se agită tot mai tare.

Trec furtuni, zile senine,
Ierni cumplite se ivesc,
Nopţile cu stele pline
Aripi albe dăruiesc.

Lupii-n haită se adună
Încercând a sfâşia
Dragostea sub clar de lună
Presărând neîncrederea.

Crivăţul din nou porneşte
Fără nicio ezitare,
Dar, izvorul nu se-opreşte
Curge-n versuri uimitoare.

Flacăra iubirii sfinte
Pâlpâie fără oprire,
Soarbe viaţa din cuvinte
Ce tind numai spre uimire.

Îngerii din cer coboară
Împletind cununi de dor,
Clipele mi le măsoară
C-un verde nemuritor.

În gheara nopţii

În gheara nopţii crude, m-am predat
Mult prea târziu, minutul nu-l mai ştiu,
Luceafărul nu ştiu când a plecat,
Nu ştiu nimic, eram într-un pustiu.

 
Şirag de lacrimi pieptul îmi ardeau,
În mii de spasme şi suspine-adânci
Ochii de pereţi negri se loveau,
Iar poarta ta, închisă, dintre stânci
Cu-n lacăt uriaş mă-ntâmpina.
În gheara nopţii, unde să găsesc,
Prin întuneric...? Numai inima
Îmi era ghid, ştiind cât te iubesc.

 
Pe flori uscate lacrimi se-aşterneau,
În urma mea lăsam imenşi nămeţi
Căutam cheia, norii o păstrau
Undeva sus, pe-ai munţilor pereţi.

 
Cheia iubirii noastre uimitoare
Se ascundea acolo sus de tot,
În zori cu rouă, prin raze de soare,
M-au orbit de lumină şi nu pot
Să o cuprind cu mâinile crăpate,
Deşi braţele tale stau întinse,
Am mai pierdut din viaţă înc-o noapte
Privindu-te prin lacrimile scurse.

 
Cui aş putea să-i cerşesc ajutor
Acum când şi Iisus e pus pe cruce
În lacrimi din iubire am să mor?
Iubirea noastră-n ceruri se va duce?

 
Va reînvia oare în lipsa mea,
Când eu voi fi o simplă slovă scrisă?
Mă-nchin voinţei Domnului, de vrea
Să-mi dea o zi, chiar de iubire-nvinsă!

          Publicat de  Dana Pătraşcu   vineri, 22 aprilie 2011

 

 

 

Incredibila uitare

 

 

 

Incredibil cum apare,
Primăvara cu-o căpşună!
Păsările migratoare
Revin, ca în vremea bună.

Neîncrederea mocneşte
Ca apa otrăvitoare,
Dar, în noapte, îndrăzneşte
Să strivească altă floare.

Negăsind în lumea largă
Hrană binecuvântată
Cu-n satâr a vrut să spargă
Tăcerea, încă odată.

Şi-a făurit, pentru vise,
O caleaşcă zburătoare,
Dar în ciuda celor zise
Calcă dragostea-n picioare.

Orice-ar face sau ar spune,
Ochii îi sunt veşnic o carte,
Timpul nu îmi descompune
Sufletul, nici după moarte.

Toarnă venin în iubire
Incredibil de uşor,
Parcă i-aş fi dat de ştire
Cât mă arde al său dor.

Mi-am închiriat o mască
Din acelaşi târg cu-al său
Pentru orice gură-cască,
Dar nu pentru Dumnezeu.

El mi-a fost mereu aproape
Când a fost de negăsit
Peste munţi înalţi şi ape,
El e de neînlocuit.

Nu sunt Faust, nici Moulton,
Sufletul să-mi vând pe-o pâine,
Port al versului palton,
Dumnezeu ştie mai bine.

 

 

 

 

Nicio diferenţă

 

 

Când îţi văd privirea tristă,
Ochii obosiţi şi goi,
Mă întreb dacă există
Diferenţă între noi?!?

O lehamite de toate,
Plictis şi nemulţumire,
Mă întreb-oare cum se poate
Trăi fără de iubire?!?

Să alungi orice speranţă,
Să topeşti visele toate...
Pentru ce? Pentru o viaţă
Îmbâcsită doar cu noapte?!?

Pentru ce să porţi o mască,
Iar sub ea, munţi de durere,
Sufletul să-ţi împietrească
Într-un soi de băi de fiere !?!

Pentru ce-aş deschide uşa,
Ţinând visu-n pod închis,
Şi aş vântura cenuşa,
Doar pentru un compromis?

Viaţa este-atât de scurtă
Oricât de mult ai fugi,
Clipele-s cât o ciozvârtă,
Trăieşte pentru-a iubi!

În lacrimi de fericire
M-aş scălda, dac-aş zări
Doar un strop de mulţumire
Pe-al tău chip... şi aş zâmbi.

 

 

 

Ajută-mă, Doamne Sfinte!

Tac, de teamă să nu-L supăr
Pe Slăvitul Dumnezeu,
Privesc, ascult, plâng şi sufăr
De norul gândului meu.

Caut să-nţeleg dorinţa
Izbitoare-a celor mulţi
Ce nu cunosc suferinţa
Celor ce păşesc desculţi.

Privesc suflete lovite
De necazuri şi durere,
Cu zâmbete zugrăvite
Pe chipuri, şi-mi dau putere.

Ei, săraci şi oropsiţi,
Ce doar Cerul îi mângâie,
Ei, îngerii înrobiţi
Cu o viaţă amăruie.

Tot ei au de dat, se pare,
Cei ce n-au pâine pe masă,
Mila Domnului e mare,
De toţi îngerii Îi pasă.

Ajută-mă, Doamne Sfinte,
Să nu trăiesc cu păcat,
Să nu îmi treacă prin minte
Vreun gând rău, necugetat!

Să privesc lumea pestriţă
Nesătulă de averi,
Cei ce cu bună ştiinţă
Îşi pricinuiesc dureri.

Ajută-mă, Doamne Sfinte
Să trec printre ei uşor,
Să rămână-n a mea minte
Lacrima îngerilor.

Să le mulţumesc de-a pururi
Că mi-au luminat fiinţa
Păşind pe-ale mele drumuri,
Văd ce-nseamnă suferinţa.