Dilema

Deşi, noaptea-i de smoală, crudă
Durerile nu mă înving,
Sufletu-ţi nu vrea să audă,
Cum inima-n lacrimi conving,
Pe boltă încă mai persistă
Un fir de Lună rătăcit,
Pe multe pagini mai există
Cuvântul tău nepreţuit,
În zori, la orice colţ de stradă
Încă m-aştepţi să mă săruţi,
Să-i cânţi iubirii o baladă...
Să-mi mai şopteşti: "să nu mă uiţi!"
Buchet imens de liliac,
Plin de splendoare, abia cules,
Să mi-l dai, afrodisiac
În cupa visului ales...
Dacă în noaptea prea târzie
Tresar plângând, nedumerită,
Cât venin am în poezie?
Oare din ce sunt zămislită?
De ce n-am timp de crini regali
Ce cu aroma lor mă-mbată?
Măreţi, exotici, cerebrali...
De ce-i refuz debusolată?
De ce gândul mi-l răscoleşti
Ca fulgerul născut în nori
Şi pas cu pas îmi urmăreşti
Aleile bătute-n zori,
Spinii imenşi de ce nu-ţi văd?
Doar catifeaua îţi zăresc,
De ce în ploaie te revăd?
Pozele-am ars, dar te iubesc!