De ce mi-ai mângâiat durerea?

Dușman mai mare, nu există
Dreptatea... s-a distrus de mult...
Drumul spre nu a mai fi tristă
Nu-l mai găsesc, nu-mi mai ascult
Demult instinctul sau durerea
O las să ţipe-n disperare
Am ales tot, de fapt...tăcerea...
Iar timpul ăsta...doare, doare...
Mi-aş fi dorit eu să aleg
Drumul pe care am pășit,
Dar mă gândesc și nu-înțeleg
De fapt, de unde am greșit.
Mi-aş fi dorit să mă strecor
Prin viaţa fără să-întâlnesc
Ochii tăi ce mă scaldă-n dor,
Mi-aş fi dorit să nu iubesc,
Să nu mă perpelesc de moarte,
Să nu-mi simt sufletu-nfierat
Când pleci mereu mult prea departe,
Și timpu-i de nesuportat.
Mi-aş fi dorit să-mi treci prin viață
Precum un trecător grăbit,
Dar sufletul nu-mi e de gheață,
Iar tu, de ce, de ce-ai oprit?
De ce mi-ai mângâiat durerea
Și sufletul mi-ai încălzit?
Tu mi-ai atenuat căderea,
Oare de ce? de ce-ai oprit?
În a mea viață trecătoare
Ce printre lacrimi se topise,
Mi-ai dat iubirea ce nu moare
Și mi-ai pătruns adânc în vise.