Taina iubirii veşnice

Ca în fiecare seară iau peniţa-n mâna dreaptă
Să-mi aştern clipele zilei picurate-n lanul vieţii,
Gândul bun, din al meu suflet, înspre voi toţi se îndreaptă,
Scriu în grabă rânduri, rânduri, alungând umbră tristeţii.
Transform tot ce mă-nconjoară, ignorând realitatea,
Cer secundei biruinţa, cer minutului mărire,
Împletesc cununi de lauri izbind agresivitatea
De flori crude, fără număr, născute dintr-o iubire
Ce-am trăit-o, sau visat-o, nu-mi mai amintesc acum,
Dar ştiu sigur că există încrustată-n pagini clare,
N-a fost vis, a fost iubire, nu s-a risipit în fum,
Supravieţuind scăldată în mii de lacrimi amare,
Strivită-n furtuni aprinse, fulgerânde-n nopţi târzii
S-a retras ca melcu-n iarbă aşteptând ploi cristaline,
Rănită, învinuită de multe ipocrizii
Tremurând din dor de verde, dorul crud, aprig de tine.
Şterg minute dureroase pe-o petală parfumata,
Scriu secunda următoare rătăcită-n gând feeric,
N-am să-ţi cer aripa frântă să-mi săruţi ca altădată,
Voi păstra taina iubirii veşnice chiar pe-ntuneric.