Te zbaţi să-mi tulburi picătura

Te zbaţi să cosi şi să lipeşti
Ce-ai sfâşiat cu o cruzime...
De nici în junglă nu găseşti,
Sunt sigură că nici în filme!
Te zbaţi să-mi tulburi picătura
Ce-am mai păstrat-o cu tărie,
Lovindu-mă-ndârjit cu ura
Duşmanului în bătălie.
Nu poţi să crezi că tot ce-am dat
A fost atât de-adânc şi sfânt
Şi mă ataci neîncetat
Sperând să îngropi sub pământ
Iubirea care-a strălucit
Ca Soarele pe-al nostru cer.
Te zbaţi aşa, la nesfârşit
Învăluit într-un mister,
Dar ai omis de la-nceput
Ceea ce-a fost esenţial,
Prea multe-n viaţă am pierdut,
De ce n-aş pierde şi-acest val?
Te zbaţi în lacrimi să mă-nec,
În ele să-ţi prinzi rădăcina
Crezând probabil c-am să sec
Şi-mi voi încovoia tulpina.
Din zborul meu de flutur alb
Vrei să m-opreşti lovind mereu,
Dar adevărul e prea dalb
Şi-l ştie numai Dumnezeu,
Iar Dumnezeu este iubire,
El te-a adus, tu ai plecat,
Ai fost numai o amăgire,
În dragoste eu te-am placat,
În suflet te voi îngropa
Din picătură să fac nor,
Printre nămeţi de-aş galopa,
Iubirea mea nu moare-n dor.