Cititorii mei

Translate

sâmbătă, 23 august 2014

Nici să murim nu mai putem, de avaritatea preoţilor

      Alaltăieri am cumpărat biletele de tren. Pe 28.08 plecăm pe Litoral...dar, ca de obicei, am vrut să las totul în ordine, să plec în vacanţă cu sufletul împăcat. Aşa că, de aseară, mi-am propus să merg şi la fiul meu la mormânt să-i smulg buruienile, să-i aprind o lumânare, să-i pun o floare... deşi, nimic nu-l mai ridică de acolo... Am fost şi de ziua lui de naştere, acum 3 săptămâni, dar... azi, când am ajuns, am văzut poza lui căzută de pe cruce. Motivul? Nu mai contează... 
     În timp ce smulgeam buruienile şi-i vorbeam printre lacrimi fiului meu răposat, îi spun Anei (fiica mea cea mică) să meargă la câţiva metri de noi, să cheme unul dintre groparii care, tocmai săpa groapa unui alt fericit că a scăpat de această lume. Omul a venit imediat. Sincer, nu-mi amintesc dacă era acelaşi pe care l-am plătit acum doi ani să-mi lipească poza pe cruce... poate da, poate nu...
    I-am spus omului pricina deranjului şi l-am întrebat cât îmi cere să o lipească la loc. Omul m-a privit, a privit poza fiului meu, s-a sucit, s-a învârtit, şi mi-a zis:
    - Cât vreţi dumneavoastră, doamnă. Cine v-a lipit poza nu a săpat în marmură şi a lipit-o pe deasupra, de aceea a căzut...
    - Dacă m-aş pricepe şi la asta... aş fi pus-o eu dar, ... cine mi-a lipit-o şi-a luat banul, destul de gras... chitanţă nu am primit nici măcar la cruce, ce pretenţie să am la lipitul pozei?!?
    - Vă cred, doamnă... daţi şi dvs cât credeţi şi nu vă las poza nelipită, spuse omul, privind chipul copilului meu... care şi-a luat viata în mână la numai 28 ani şi şi-a agăţat-o într-un nuc, sătul de ceea ce ne înconjoară.
    Groparul s-a retras cu poza în mână, deoarece alt mort aştepta în capelă să fie transportat către locul de veci ce-i fusese săpat.
    La plecare preotul se afla pe aleea principală împreună cu femeia care "îngrijeşte" mormintele. Am întrebat-o pe dânsa dacă ştie unde este groparul care mi-a promis că-mi lipeşte poza, în ideea să plătesc omul.
    Preotul, ţanţoş ca un cocoş, mă întreabă, înainte ca femeia să îngaime ceva:
    - Da' ce doriţi de la el?
    - Am constatat că poza fiului meu a căzut după cruce şi... mi-a promis că o va lipi dânsul, i-am răspuns eu, ştergându-mi ultimele lacrimi.
    - Nu are timp acuma, veniţi luni!... mi-a răspuns preotul... de parcă prezenţa mea acolo deranja odihna morţilor.
    - Dar... eu am vorbit cu dânsul să...
    - Cu cimentul meu? Să va lipească poza? Nu se poate aşa ceva!
    Înlemnită... şi eu şi femeia care nu ştia pe unde să scoată cămaşa că... ne prinsese popa cu poză-n mână... am încercat să mă îndrept spre capela unde era groparul, şi să-i dau banul pe care-l stabilisem.
    Preotul strigă după mine:
    - Nu aţi înţeles, doamnă? Veniţi luni cu 50 lei şi, cel care se pricepe va săpa în marmură şi va pune poza, vă va da garanţie la ea...
    - 50 lei? am replicat... de unde? acum doi ani am plătit 80 lei ca să dau acum încă 50 lei? peste doi ani iar vin cu bani şi tot aşa...
    În acel moment cortegiul ieşea din capelă şi preotul strigă la omul care exact în acel moment căra coşciugul pe umeri:
    - Marine, cât ţi-a dat doamna să-i lipeşti poza pe cruce?
    - Nu mi-a dat nimic, a... 10 lei... s-a corectat imediat omul, cu care negociasem preţul.
   - Cu cimentul meu? se răsti preotul nervos... veniţi luni doamnă... a mai rostit popa, fără frică de Dumnezeul care, tocmai ierta mortul de păcatele pe care probabil le făcuse....
    Mi-am luat copila de mână... şi-am plecat... gândind (încă mai am cu ce)... zic eu... oare, acestor păcătoşi, care Dumnezeu le va ierta păcatele? O mâna de ciment... 50 lei... nu le-ar fi ruşine!
    Dumnezeu să vă dea sănătate, prieteni sau duşmani ai mei! Dumnezeu să vă apere de toate cele văzute şi nevăzute care v-ar putea afecta viaţa în vreun fel! Dumnezeu să te binecuvânteze cititorule!





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ
Mă cam laud, nu-i aşa ?
Care e părerea ta?
Fii corect şi comentează
Ceea ce te deranjează!