Ţi-am spus?

Ţi-am spus cumva că mi-a fost dor de tine?
Şi ce-ai răspuns? sau... nu m-ai auzit?
Nici luna n-am zărit-o dar, în fine...
mi-am urmat drumul şi m-am limpezit.

Ţi-am spus că ploile nu vor a mă-nţelege,
că nici pe munte n-am să pot urca,
că-n viaţă mea... doar moartea face lege,
în rest... nimic nu poate bifurca.

Ţi-am spus că dimineţile senine
se-ascund de mine printre nori şi ploi?
Ţi-am spus cumva că mi-a fost dor de tine?
Şi ce-ai răspuns? Că suntem amândoi?

Ţi-am spus că te-am simţit călcând pe urmă?
Şi lacrimile îmi zdrobeai... oftând...
De dorul tău şi soarele îşi curmă
surâsul, şi ne-adoarme rând pe rând.

Azi am murit şi-am înviat o clipă
cu noaptea zămislind la subţiori,
din dorul tău mi-am împletit aripă
şi m-am născut murind de două ori.