Contur

Am pus sub noapte perna ferecată
cu stele, înroşită la refuz,
mi-am făcut rondul, alb, ca altădată
şi mi-am permis să fac, de vise verzi, abuz.

Am tălmăcit, sub stânci, o lume rece
în care să m-adăpostesc, de lut, cândva,
atunci când piatra prin izvor va trece
şi ochii tăi mă vor elibera.

Nu voi mai ştii pe care drum să caut
izvoarele bătute de pietriş,
nu pot lăsa să plângă, un alt flaut
pe umeri goi, avizi de umbra ta, clipocind pieziş.

Cu luna am făcut contract pe viaţă,
să-mi dăruiască, fără drept de-apel,
un fir de stea, zdrobit, uitat de gheaţă,
să-l tai felii, cercel după cercel.

Cu soarele nu mă mai joc de-o vreme,
nici el nu vrea să-mi lase cerul sur,
cu nori răzleţi, dansând fără probleme,
să te aştept, să-mi dai din nou contur.