Iubirea nu-i la normă

Adun firimituri de vise,
Peste noapte revărsate,
Să clădesc stele promise
Îngerului trist, ce poate
Să mă îmbrace în lumină
Cu-o singură îmbrăţişare,
Aripile să-mi susţină
Ca o binecuvântare.

Pun pe vatră lemn de dud
Să fierb viermii de mătase,
Stelele să le aud
Cântând nopţilor ploioase
Dintr-o frunză ruginită
Ce se zbate de durere
Într-o lume împietrită
De măşti fără mângâiere.

Strâng bucată cu bucată
Să îngemănez o clipă
Nici prea lungă, nici prea lată,
Cât să nu mai fac risipă
De cuvinte fără formă,
Să înţeleagă muritorul
Că iubirea nu-i la normă
Cum nu-i de vânzare dorul.