Fără cuvinte

Mă gândeam să-ţi spun în şoaptă
Că mi-e dor de gura ta,
Am tăcut, am fost nedreaptă
Crezând că vei riposta...

Am simţit că-n astă lume
Visele nu s-au sfârşit,
Că numai al tău prenume
Pot rosti... la infinit.

Mă gândeam să-ţi spun că zorii
S-au înseninat de când
N-au de ce să plângă norii
Fiindcă te păstrez în gând.

Am simţit că-n noaptea crudă
Doar tu mă poţi alina,
Universul vreau s-audă
Cum îmi bate inima.

Mă gândeam să-ţi tălmăcesc
Fără noimă, o poveste,
Să-ţi îndrug vreun mit regesc
Cu a fost dar, numai este.

Am simţit că al tău glas
Mă va face să vibrez,
De aceea ceas de ceas
Te-ascult, să mă-nviorez.

Mă gândeam că-i vorbă goală
Aruncată la-ntâmplare...!?!
Nu-i deloc o abureală,
Simt că-ţi datorez o floare.

De cuvinte fără număr
Zadarnic mă folosesc.
Simt că de-acum pe-al tău umăr
Voi putea să m-odihnesc.