De iubire sau pustiu...

De iubire sau pustiu...
Ai aşternut versuri sumbre,
Le citesc noaptea târziu
Rătăcită printre umbre.
Despre păcatul iubirii
Ce te-apasă, te scufundă,
Deşi motivul uimirii
N-are rost nici o secundă,
Ai aşternut versuri calde
Pentru mine, dragul meu,
Sufletul de dor să-mi scalde
Cum ne scaldă Dumnezeu
În iubire şi lumină,
În rouă, senin, speranţă,
Cu-a lui putere divină
Plină de exuberanţă.

Regele iubirii mele,
Leul meu cu ochii verzi,
Eşti rătăcit printre stele
Şi-n iubire nu mai crezi?
Te simţi prins în cuşca vieţii
Cu un lacăt ferecată,
Însă prin negura ceţii
Zăreşti dragostea curată...
Degeaba mă-nvinuieşti
C-am cheia iubirii noastre
Când numai tu-mi dăruieşti
Clipe să zbor înspre astre.
Fără vedere de-aş fi fost,
Probabil mă obişnuiam,
Fără tine n-am nici rost,
Fără tine... nimic nu am.
Mâini de nu aş fi avut,
Cu sufletul te mângâiam,
Te admiram şi c-un sărut
Tot sufletul ţi-l dăruiam.
Iubirea nu-i colivie
Iubirea nu e un chin
Chiar dacă-n noaptea târzie
Te citesc şi-adânc suspin,
Doar Dumnezeu are cheia
El decide-n Univers,
Eu sunt slabă cât scânteia
Tot ce simt îţi scriu în vers.