Ioana

Zeci de lacrimi şi suspine,
Din vis chiar, mă podideau,
Nu mă mai puteam abţine,
Toate-n jur negre păreau...
Suna telefonu-n grabă,
Răspundeam... s-o aud iar
Cum îi şoptea în ureche,
Trăiam un imens coşmar.
Eu îi şopteam un cuvânt,
Ea îi spunea încă trei...
Numai ştiam cine sunt
Când auzeam glasul ei...
Mă calmam pentr-o secundă,
Încă una şi-un minut..
Însă ea mai furibundă
Ca mine, l-a reţinut...
La fiece kilometru
Figura de i-o prindeam...
I-aş fi pocnit diametru,
Numai vocea-i auzeam...
Gelozia... bat-o vina,
Crivăţul, vântul şi ploaia,
Numai ea era pricina,
Aprinsese adânc văpaia...
Ioana... fată de treabă,
Era doar un glas minor,
Dulce precum o podoabă
Şi... ca un televizor,
Îi vorbea... ca la congres
La oricare cotitură...
Fiind doar un GPS...
Fără suflet, fără gură.