Nimeni nu ne mai desparte

Stropi grăbiţi obraji-mi scaldă
Toamna-n ploi se limpezeşte,
Merg gândind la ziua caldă
Şi-amintirea mă-ncălzeşte.
Frunze galbene-obosite
Se-odihnesc, covor ţesând,
Le strivesc cu tine-n minte,
Le privesc cu tine-n gând.
Ploaia paşii îmi grăbesc,
Gându-n valuri mă pătrunde,
Mi-e dor ochii să-ţi privesc,
Însă viaţa te ascunde.
Glasul ţi l-am ascultat,
Chipul ţi-e mereu cu mine,
Şi azi noapte te-am visat,
Dar depărtarea devine
Cingătoare torturândă,
Strâns pe suflet mă apasă
Mă încinge, mă inundă,
Nici o clipă nu mă lasă.
Lupt cu toamna, lupt cu ploaia,
Lupt cu mine şi cu viaţa
Să pot stăpâni văpaia
Ce-mi aprinde dimineaţa.
Deşi mâine pleci departe,
În suflet rămâi oricum,
Nimeni nu ne mai desparte,
Va fi doar un simplu drum.