Esti tot ce mă-nconjoară

Pe un câmp imaculat, ca o coală de hârtie
Stropi de sânge se disting, picătură rubinie
Scursă pe zăpada albă, pufoasă, catifelată,
Din inima mea străpunsă, pata era picurată.
Sabia, ca o comoară pe-un platou se odihnise,
Curcubeul se aplecase peste ea şi-l ruginise
Fără strop de îndurare, fără-un icnet de durere
Ritualu' abia începuse, cu tăişul pe tăcere
Şi pe linişte-aşternută, numai dintr-o lovitură
Segmentase fără milă dragostea cu-atâta ură...
Râsul acela nervos născut undeva-n cenuşă
Se-auzea din depărtare, parcă totuşi pe sub uşă
Se strecura fără-oprire, inundând neîncetat,
Câmpul alb, plin de speranţă, acel câmp imaculat
Devenise fumuriu ca marea înceţoşată,
Naufragiind iubirea pe-o insulă-îndepărtată,
Realizând peste noapte că nu este doar un vis,
Mi-am coagulat iubirea într-un singur vers nescris
Am topit zăpada-n lanuri sincere, neprihănite
Şi-am optat să te păstrez în inimă şi în minte
Să fi tot ce mă-înconjoară, tot ce vreau să-mi amintesc,
Vers cu vers să îţi aştern declarându-ţi : Te iubesc!