MARE-I GRADINA...

În noapte stau şi mă gândesc
De ce tot tac şi nu vorbesc?
De ce vorbesc în loc să tac?
De ce alerg în loc să zac?
De ce scriu în loc să citesc?
Dar de ce plâng şi nu zâmbesc?
Când văd ce mare e gradina...
Şi cum în ea crește neghina,
Cu-atâta tupeu şi dezmăț
Şi niciodată nu mă-învăț
Că buruiană de nu-i bună,
Nu pot muta grădina-n Lună,
Pe Marte, Saturn sau Neptun
De ce tot tac în loc să spun
Ce mare ţi-e grădina Doamne!
Şi peste ea oricâte toamne
Ar trece, tu cu milă Ta
Mai laşi o primăvară-n ea...
Fără ca nimeni să Ţi-o ceară,
Şi înc-o zi, apoi o seară
C-o noapte lungă până-n zori
Cu două, trei sau patru flori
Dar sufocate de neghină
De buruieni fără de stimă,
Fără de suflet sau de miez...
Poate tu crezi că aiurez
Dar neghina-i realitate
Nu-i doar un vis în plină noapte.