Cât sunt aici

 Nu pot să pun geană pe geană,
Nu pot să-ţi rătăcesc suflarea,
Tăcerea ta-n adânc mă cheamă
Şi-n valuri mă îneacă marea.
În palme storc o amintire,
Ca lacrima să mă strecor,
Cerşind o şoaptă de iubire
Să-mi hrănesc sufletul de dor.

Mă-ngână noaptea cu veşmântul
Tristeţii, care m-a cuprins,
Mi-aş lua, din gheara ei, avântul
Dar, fără tine-s un învins.
Visele-mi spun să-ţi uit surâsul,
Eu nu am timp să le ascult,
Zadarnic mă-ncolţeşte plânsul,
Tăcerea ta spune prea mult.

Iubeşte-mă cât sunt în floare,
Nu-mi transforma retina-n râu,
Nu sunt o simplă întâmplare
Dar, nici nu îţi voi pune frâu.
De vrei să scrii pe alte file
Luând cu tine tot ce-am strâns,
Poţi lua şi sufletul din mine,
Chiar dacă e atât de plâns.

Dar, dacă ceru-mi porunceşte
Din suflet lacrima să scot
Şi-o altă viaţă-mi dăruieşte,
Să mă întorc, n-am să mai pot.
Voi înflori pe geana lunii
Aşa cum mi-o fi scris destinul,
Uitând gustul amărăciunii,
Cu nesaţ voi sorbi tainul.

Iar, de vei vrea să-ntorc privirea,
În ochii mei să zăboveşti
Cautând îndelung iubirea
De care astăzi te fereşti,
Mi-e teamă că în locul care
Jarul iubirii a domnit,
Vei găsi valuri de uitare
Şi-un suflet, de dor, împietrit.