Condamnaţi-mă pe viaţă!

Sunt produsul muzei mele,
N-are rost s-aplaudaţi,
Praf inert din cozi de stele,
Mai bine mă condamnaţi.

Am răpit privirea, gândul
Din sufletul ce-l iubesc
Şi v-am împletit cuvântul
Încercând să vă hrănesc.

Condamnaţi-mă pe viaţă,
Biciuiţi-mă-n neştire,
Asta mi-e reala faţă,
Nu are ce să vă mire!

Sunt un strop purtat de vele
Printre-ale furtunii valuri,
Descriu dragostea din stele
Ce se zbate între maluri.

Condamnaţi-mi trupul care
Refuză să mai dea gheaţă,
Daţi-mi cupa cu uitare,
Condamnaţi-mă pe viaţă!

Recunosc, sunt vinovată,
Am sustras şi-am dăruit
Muzei, slova-nlăcrimată,
Recunosc că am greşit!

Sunt numai produsul muzei,
N-am să vă cerşesc clemenţă,
Ochii lui, seninul frunzei
Mi-a turnat în vers esenţă.

Eu nu am stabilitate
Fără glasul lui ceresc,
Recunosc că-n libertate
N-am dreptul să mai trăiesc.

Voi, cei ce nu ştiţi ce-nseamnă
Să iubiţi cu-adevărat,
Sufletul nu vă îndeamnă
Să mă loviţi neîncetat?

Sunt dispusă-n rugul aprig
Să ard, fără consolare,
Nu voi plânge, n-am să strig
Biciuiţi în continuare!