Cititorii mei

Translate

marți, 21 iunie 2011

Nu mi-am dorit


Nu mi-am dorit sclipiri de Lună,
Nu mi-am dorit arginţi din stele,
Numai senin după furtună
Visam în paginile mele...

Nu mi-am dorit palat regal,
Sau aşternuturi de mătase,
Amurgul calm, şoptit pe mal
Sufletul îmi acaparase.

Nu mi-am dorit bolta cu stele,
Nu mi-am dorit nicicând prea mult,
În toate paginile mele
M
ă aşteptam doar să te-ascult.

Nu mi-am dorit păduri, livezi,
Nicio minune n-am cerut,
Decât să-ţi mângâi ochii verzi
Şi sufletul să ţi-l sărut.



4 comentarii:

  1. Nu te-am atins.

    Când m-ai cuprins
    cu gândul de mirean,
    am suspinat
    pe-o margine de-alean
    şi-apoi am plâns.
    ………………………
    Off, Doamne,
    nu ştiam să urc
    sau să cobor din mine?
    să te întreb atunci
    sau poate mâine
    cum aş putea
    s-jung în dinţii florii
    de pe stâncă,
    cum să-i arăt poetului
    că marea mea-i adâncă
    şi plină de viori?
    ……………………

    Aş fi cântat
    pe-o frânghie de brume,
    culoare florii
    să îi dau
    şi-un nume
    ca al meu,
    zidit în ploi mărunte,
    cu ochi de curcubeu
    deschis spre tine
    TU -
    omule din munte.
    (Ana Sofian)

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc frumos pentru lectură si poem! O zi bună îţi doresc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Să se împlinească minunea de a avea parte doar de senin, amurg calm, ascultare şi mângâiere!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulţumesc frumos! De-ar da Dumnezeu să ne fie bine tuturor!!!

    RăspundețiȘtergere

â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ
Mă cam laud, nu-i aşa ?
Care e părerea ta?
Fii corect şi comentează
Ceea ce te deranjează!