Plânge muntele-n izvoare,
Plânge ceru-n ploi de vară,
Plânge tâmpla cu sudoare,
Sufletul îmi plânge iară...
Plânge Eminescu-n ceruri
C-am udat cu lacrimi rima,
Stelele-ascunse sub nouri
Plâng de şi-au pierdut lumina.
Plânge salcia pe maluri,
Plâng şi macii în câmpie,
Cu mine, plâng mări în valuri,
Numai versul mă mângâie.
Plâng petalele de nalbă
Peste geana diminetii,
Stropii îngânaţi în salbă
Izbucnesc sub stâncă vieţii.
Plânge-n depărtări vioara
Lângă clape de pian,
A sosit în grabă seara
Fără de muzician.
Plânge streaşina mâhnită
Şi fereastra larg deschisă,
Printre versuri rătăcită
N-am să mă declar învinsă!
Postări
Să nu mai plângi niciodată!
RăspundețiȘtergereSă rămâi ceea ce ai fost dintotdeauna, o victoriosă!
Al tău muzician să îţi cânte doar şoapte de iubire!
Vă doresc un week end plăcut!
RăspundețiȘtergereMulţumesc din suflet pentru urări!
Niciodată să nu te laşi învinsă, Dana, niciodată!
RăspundețiȘtergereAlături de tine, în fiecare zi,
Geanina şi Cristi
Exact cum am scris în poem, muntele plânge cu izvoarele lui şi totuşi rămâne în picioare. Nici eu nu mă voi lăsa învinsă de lacrimi. Durerea mea este imensă, dar nu mă voi lăsa!
RăspundețiȘtergereVă mulţumesc din tot sufletul meu, Cristian! Pupici geaninosi soţiei tale!
SUNT MÂNDRĂ CĂ TE CUNOSC, INIMĂ ÎNSÂNGERATĂ! Diana
RăspundețiȘtergereTe iubesc, femeie! Ţi-am văzut şi nepoţelul azi... mă întreba adresa Danielei Crudu :))
RăspundețiȘtergere