Deasupra lumii

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Mi-e teamă c-am să plâng și-n astă seară,
De dorul tău, sau poate din prostie,
Poate că depărtarea mă doboară
Sau mă-întărește, cine să mai știe...

Mi-e teamă c-am să strâng un val de lacrimi
Să-ți spăl făptura-n visul viitor,
Să scap din ale lanțurilor patimi
O noapte doar, să am somnul ușor.

Mi-e teamă că-ți voi picura pe plete
Iubirea mea fierbinte, nesfârșită
Și vom trăi, iubite, pe-îndelete,
Iubirea noastră, neasemuită.

Mi-e teamă că mă voi topi-n iubire,
Că mă vei inventa mult mai frumoasă
Și vom pluti etern prin fericire
Deasupra unei lumi mult prea geroasă.

Nu am motiv să mă-ntristez

Oglinda mi-a şoptit mieros
Cu glasul ei de catifea
Că aş avea chipul frumos,
Deşi... e-mbibat de cafea,
Un glas din depărtări venit
Mi-a strigat fără de regret
Că aş avea chipul cioplit
În focu-n care te aştept.
Un ipocrit din lumea rece
Mă învăţa cum să zâmbesc,
Din viaţa mea i-am spus să plece
Iar azi, zâmbeşte că... iubesc.
Alt cunoscut mi-a spus mai ieri
C-aş fi o stea miraculoasă
Doar de câteva primăveri,
Însă sub vocea lui mieroasă
O răguşeală se zărea,
Deşi-ncerca să o ascundă
Sub munţi de flori, se ofilea
Totul în numai o secundă.
Prieteni doar de-o zi, mi-au spus,
Că-n locul meu de s-ar afla,
Te-ar rătăci peste apus,
Ferestrele le-ar camufla
Cu-alte perdele parfumate,
Atâta timp cât eşti plecat.
Cum pot eu să le dau dreptate
Când te aştept neîncetat...?
Orice ar spune prefăcuţii
Sufletul nu mi-l voi schimba,
Oricât vei colinda tu munţii
Iubirea-mi nu va sucomba.
Nu e născută din minciună,
Iubirea mea nu-i doar un vis,
Nu-i foc de paie, nici furtună,
N-o pierd prin geamul larg deschis.
Voi sparge-oglinda mincinoasă,
Sufletul candid să-mi păstrez,
Poţi spune oricui: "-eşti frumoasă!"
Nu am motiv să mă-ntristez.

Chiar dacă nu se-opreşte lacrima,....

Mă simt închisă parcă-ntr-un azil,
Deşi am sufletul ca de copil,
Dar nici să ies din el chef nu mai am,
Nici măcar să privesc în van pe geam
Cerul-i prea sus şi nu mai pot zbura,
M-apăsă zilnic amintirea ta
Şi inima pe jar mi-o perpeleşte
Sufletu-mi plînge....plînge nebuneşte....
Chiar dacă nu se-opreşte lacrima,
Va trebui să te întorci cîndva...
Am să mă pregătesc pentru-aceea zi
Oricît de greu sau de uşor va fi
Va trebui să-învăţ să îţi zîmbesc
Şi să-ţi rostesc din nou cît te iubesc!!!
Va trebui să opresc lacrima,
Azi ....doar gîndesc , dar nu se va-întîmpla
Pînă în ziua-n care vei veni,
Să te sărut şi să-ţi sărut ochii.

Nu mai vreau să fiu minţită!!!

Aş vrea să tac, să vă țin minte
La tot ce-mi spuneți iau aminte,
Să tac...să tac la infinit,
Să vă ascult la nesfârșit...
Dar nu mai vreau s-aud minciuni
De la prietenii mei buni...
Vreau s-aud că sunt dușmănoasă,
Nu vreau să-mi spuneți că-s frumoasă,
Vreau adevărul, doar atât!
Nu vreau s-aud nici un cuvânt
De laudă şi de alint
În clipa asta, asta simt...
Să loviți cât mai tare-n mine,
Sigur aşa va fi mai bine.
NU vreau să mai aud de-acum
Că-n faţa mea ar fi vre-un drum,
Fiindcă nu este-adevărat,
Iar de minciuni m-am săturat...
Nu vreau s-aud nimic, nimic...
Striviți-mă ca pe un plic
Lipit la gura deşi-i gol,
Vreau tăvălită prin nămol
Cu pietre vreau să fiu lovită...
Sigur aş fi mai fericită
Decât minciuna să mă sece...
Scăldați-mă în apa rece,
Cu spini uscați mă mângâiați
Dar vă implor...nu lăudați
Nimic, din ceea ce expir ...
Vreau să fiu doar un musafir
Să plec pe unde am intrat,
M-aţi reținut , e-adevărat
Dar e de ajuns...e prea târziu
Cum să mai tac? chiar nu mai știu
Când mulți mă scaldă în minciună
De șapte ori pe săptămână.

Nu sunt Eminescu

Nu sunt Eminescu, nici n-aş putea fi
Dar mai mult ca el ştiu că pot iubi,
Iubesc doar un suflet, nu iubesc o mie,
Să iubești în viață îţi doresc şi ţie!
Chiar dacă iubirea este dureroasă,
Când primești şi-o dai e-aşa de frumoasă
Şi de minunată, ca floarea de crin.
Este cel mai pur şi cel mai divin
Sentiment pe care ţi-l dă Dumnezeu,
Asta simt în suflet şi trăiesc mereu!