Când totul va fi verde

scrijeleam cu buricele degetelor,
sângerânde,
pictam sub sălcii
dorul, gerul, întristarea.

uneori treceam alene
pe alei aglomerate
peste lacrimi, peste gene,
peste tot şi peste toate.

să nu calc iarba fragedă,
să nu răscolesc pământul
căutându-te...

mi-e frig...!!!
şi ce dacă?
nu te strig...
o să-mi placă.

să mă biciuieşti
zi de zi, oră de oră,
veac de veac.
o să-mi treacă,
să mă înfloreşti.

după ce-mi vei săruta
mâinile îngheţate
îmi voi săruta umbra
răsărită din călcâiele tale.

îmi voi smulge unghiile
cu cleştele de scos stele pe cer,
îmi voi aminti de tine
biciuindu-mă cu sărutări
şi vom înflori sub ape.

scrijeleam versuri albe
pe cerul verde de dor,
acum pun virgule pe catifeaua roşie,
corectându-mă la infinit.

o să-mi treacă,
nu-i aşa?
peste veacuri
când totul va fi verde
de dorul tău.