Un pumn de dragoste aprinsă
Mi-a-nsiropat pustiul gând,
În nopţi de dorul tău cuprinsă,
Doar eu cu Luna cugetând,
Despre-al tău chip din vis desprins,
Despre seninul ce-mi pictează,
Iar cerul furtunos şi-nvins
De lacrimi, simt că-mi luminează,
Doar cu-n sărut furat pe gene,
O mângâiere neînsemnată,
Simplu cuvânt rostit alene
Din gura ta catifelată...
Îmi zvânta sufletul de lacrimi,
Zâmbetul cald mi-l creionează
Suspinele acoperindu-mi
Cu voalul clipei ce vibrează,
Un pumn din iubirea-ţi fierbinte
Mă va hrăni seri lungi şi seci,
Îţi voi păstra sărutu-n minte
Din sufletu-mi să nu mai pleci!
E bine, bine, e foarte bine!!!!
RăspundețiȘtergereAşa ziceam şi eu!!!
RăspundețiȘtergereMultumesc , pt. ca existi
RăspundețiȘtergereTe sărut pe suflet!
RăspundețiȘtergereFoarte frumoasă poezia!!
RăspundețiȘtergereMulţumesc frumos, Iulia!
RăspundețiȘtergereTe sărut pe suflet!