Plătesc

Încerc să ies din noapte, la uşă-mi bate viaţa...

Dintr-un buchet imens de crizanteme-albastre
Îmi aduce lumina, îmi dăruie speranţa
De a zbura, modest, dar sigură spre astre.
În ferestre îmi bat crenguţele de tei,
Cu-al lor parfum mă-mbată, sufletul îmi vrăjesc,
Alerg nedumerită, cu tine, pe alei...
Mă-ntreb ce s-a-ntâmplat, de ce te mai iubesc?
De ce te port pe buze, de ce te simt la piept?
De ce-mi îndrept privirea, zilnic, spre ochii tăi
Şi nu te-alung în ceaţa din care te aştept?
Îmi bate viaţa-n uşă, aud calde bătăi...
Poate mă-nşel şi-acuma, poate-i doar inima
Ce bate tacticos, ritmat, ca un refren...
Îmi mângâie obrazul, îmi şterge lacrima,
Îmi oferă biletul pentru al vieţii tren.
Dintr-un copac de vise, pe cel curat 'l-aleg,
Ucid indiferenţa şi păcatul uman
Fiindcă nu pot lovi ce-mi place să culeg,
Mă rog de sănătatea celui mai crud duşman,
Plătesc pentru păcatul de a gândi curat,
De-a nu iubi minciuna, de a zâmbi o seară
Când Luna se ascunde pe cerul înstelat,
Iar eu, încă te port, adânc, în inimioară.