Fachirul şi furnica

Fachirul stă lungit în fulgi de rumeguş
Privind înspre furnică cum şade mititica
Într-un top de hârţoage îmbibate în tuş
Tristă că de mult timp nu a mai scris nimica,

Un greiere bătrân arcuşul şi-l ascute
Pe-a lui vioară veche ce scârţie a jale,
Cântând iubiri perfecte, cu dragoste cusute,
Ascunse de suspine pe ţărmuri abisale.

Un stol de porumbei spre fachir a virat,
Din vise tresărind, gândul îi încolţeşte,
Oricât ar fi de trist şi de adevărat
În sufletele lor adânc sălăşluieşte

Aceleaşi sentimente ce-i leagă într-un fel
Ca două paralele fără diagonală,
Suspină-ncet furnica, dar o aude el,
Priveşte către ea, trezit din amorţeală,

Idei fulgerătoare mintea i-au invadat,
O mie de cuvinte din vastul său bagaj
Furnicii i-a rostit, iar ea le-a ascultat
Şi-apoi le-a aşternut în versuri, cu curaj.

Fachirul şi furnica de-acum s-au înfrăţit
În nopţile târzii vor spulbera suspinul,
Pe topul de hârtie ce nu s-a irosit
Vor aşterne iubirea, îşi vor cântă destinul.