Îmi e așa de teamă iarna,
totul e de-o singură culoare,
lacrimile-mi sunt identice,
amintirile-s incolore,
urmele pașilor tăi... albesc.
Nu e nevoie să deschid umbrela,
mă pot ascunde de stele,
îmbrăcată în dorul tău,
undeva, oriunde, totul e alb,
iar eu ning...
Ning cu poeme,
cu crengi de brad, cu ceață și ger,
cu colinde, cu singurătate...
cu șoapte pierdute-n zadar,
suspinând,
implorând culoare
ning cu nămeți vineți de frig.
Ning
brodând bulgări de zăpadă
la poarta iernii
care mă înspăimântă.
Deszăpezirea
nu o poți face decât tu,
îngerul meu de zăpadă.
Ninge-mă!
Postări
Superb!
RăspundețiȘtergere