Mă plec în fața ta, iubire

 

 

 

Mă plec în fața ta, iubire,
recunoscându-ți iscusința,
triumfătoare plăsmuire,
îți poți petrece biruința.

Ai reușit într-o secundă
privirea să ne-o rătăcești,
să ne-o aduni pe-aceeași undă
ca-n visele copilărești.

Mă plec în fața ta, iubire,
deși credeam că n-ai să vii
să-mi tulburi clipele-n neștire,
să-mi conjugi verbul ''a-ntregii''.

Nici timpul nu ne mai îndeamnă
să mai pășim pe-același drum,
ciorchinii acrii ne condamnă,
că suntem copți, iar ei sunt scrum.

Mă plec în fața ta, iubire,
cu stima bine-meritată,
deși credeam că-n amintire
te voi ascunde viața toată.