Cititorii mei

Translate

marți, 14 aprilie 2015

Ce bine că nu

Ce fericit poți respira
și ce adânc te poți odihni
deoarece nu m-ai cunoscut,
în luna mai.

Pentru că nu ți-ai măsurat pașii
cu ai mei pe potecile
asfaltate cu lacrimi.

Ce bine că nu mi-ai zărit chipul
în timp ce mă priveai,
ți-ai fi amintit că exist
în fiecare clipă,
ca și mine
și ai fi suspinat.

Ce bucurie se poate picta
pe chipul tău împietrit
de lacrimile ce-mi brăzdau obrajii
așteptându-te.

Ce bine că nu
se pot întoarce acele clipe,
mi-ar fi ars sufletul
pârjolit
anunțând cod multicolor de furtună.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ
Mă cam laud, nu-i aşa ?
Care e părerea ta?
Fii corect şi comentează
Ceea ce te deranjează!