Un cozonac de slove

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Un cozonac de slove am pus la frământat

După ce-am tras oblonul şi-n gânduri m-am ascuns,

 Să descifrez culoarea nopţilor ce-am ratat

În gheara neputinţei dar, n-am găsit răspuns.

L-am încălzit pe soba lacrimilor fierbinţi,

I-am pus frânturi de vise pe miezul primăverii,

Când doar cu o privire verde m-ai scos din minţi,

Dospind iubirea cruntă în clipele durerii.

I-am pus petale albe din colile speranţei,

 Cu boabe de luceferi aprinşi l-am căptuşit

Cerşindu-i îndurare la mijlocul vacanţei,

L-am aromat cu suflet, chiar din cel prăbuşit.

L-am pudrat peste noapte cu praf firav de vise

Împletit cu păcatul de-a te iubi etern,

Mizând pe flăcări roşii de glasul tău promise,

Prin aburul fierbinte, firimituri aştern.

E noapte-n coaja lumii şi slova-mi încâlceşte,

Mă rătăcesc prin gânduri lovindu-mă mereu

De dorul tău bezmetic ce lacrima-mi porneşte

 Pe vatra prea încinsă a sufletului meu.