Cititorii mei

Translate

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Vă mulţumesc!

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Aici se odihneşte fiul meu, Soare Doru Costinel, 
născut la şapte luni de la decesul primului meu fiu, Alexandru Daniel, 
născut la 23.08.1982 şi decedat la 4.01.1983.
 Doru Costinel, îmi citea versurile, pe care le aveam aşternute pe agende.
M-a sfătuit să-mi fac un blog, să mă poată citi iubitorii de poezie.
Aşa am ajuns să lansez cartea "Pe Culmea Norilor"  în data de 20.01.2011.
La 18.05.2011 Doru Costinel a ales să nu mai ţină piept acestei lumi, unii spun din laşitate, eu atunci am spus din curaj... motivul nu mai contează, nimic nu se mai poate repara, nimic nu-l va mai aduce înapoi. Sunt doar o mamă, numai Dumnezeu îl poate judeca pentru decizia pe care a luat-o.

Criza, evenimentele, greutăţile vieţii, nu mi-au mai permis să editez o altă carte.
Totuşi, cu ajutorul editoarei mele, care mi-a recitat poeziile, am reuşit să obţin un audio-book, "La Capăt de Curcubeu", pe care l-am vândut pentru a-i ridica această cruce fiului meu.
Pentru realizarea acestui vis, mi-au cumpărat CD-ul, suflete pe care nu le-am cunoscut decât virtual şi care nu îşi doresc să le dezvălui identitatea dar, cărora le mulţumesc din tot sufletul pentru ajutorul pe care mi l-au acordat!
De asemenea, doresc să le mulţumesc pe această cale, domnului Cîrlig Vasile Nicolae şi doamnei Viorica Micu, de la Radio Suflet Drag, domnului Theodorescu Constantin de la Radio Clipa, domnului A Ion George Râpă de la Radio LSG- România, domnului Adrian Blaj de la Radio Prahova, doamnelor şi domnilor: Alia Maria Pontos, Marinică Victor, Rodica Necula, Aurelia Chiru şi prietenei sale, Livia Andrei, Amelia Magori, Costi Bălan, Emilia Buzea, Victoria Ciobanu, Monica Puica, Păun Kati, cât şi colegilor mei de serviciu, Aurelia Grigore, Carmen Hera, Diana Găvan, Buşcu Ştefan şi Păpurică Florin, care mi-au cumpărat CD-ul!
Dumnezeu v-a adus în viaţa mea pentru a-mi realiza un vis,
Dumnezeu să vă binecuvânteze sufletele de îngeri!

 

Dacă aş explica câţi bani aveam în ziua când am dat comandă de cruce şi care a fost costul integral, aţi realiza că întradevăr Dumnezeu face minuni.

Dumnezeu să te odihnească în pace!

Nu te vom uita niciodată!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ
Mă cam laud, nu-i aşa ?
Care e părerea ta?
Fii corect şi comentează
Ceea ce te deranjează!