Cititorii mei

Translate

joi, 5 aprilie 2012

Sunt sigură

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Sunt sigură că ziua cea de mâine
Va fi mai caldă și mai liniștită,
Sunt sigură că-n felia de pâine
Voi găsi o putere înzecită.

Sunt sigură că va fi mult mai bine,
Că Dumnezeu nu mă va oropsi,
Că soarele va răsări și pentru mine
Iar, primăvara-n verde va vopsi.

Sunt sigură cum n-am fost niciodată
Că Luna, noaptea îmi va lumina
Și voi visa iubirea transformată
În stropi de stele, umplând pagina.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ
Mă cam laud, nu-i aşa ?
Care e părerea ta?
Fii corect şi comentează
Ceea ce te deranjează!