"Ultima poveste"

Un rege din jungla deasă, plin de el ca marea-n alge,
Ajungea devreme-acasă, având roţi şi nu falange,
Sincer cum n-a existat nici pe Marte, nici pe Lună,
Deschidea şi el guriţa odată pe săptămână.
Şoptea un cuvânt jumate, obosit şi tracasat,
Cu gândul în altă parte, aşa cum era-nvăţat,
Din trei, două-nfuriate, din cinci, patru mai prăjite
Şi uite aşa cocea gogoşi, fără să-i treacă prin minte
Că-ntr-o zi săpând gropiţa cu mânuţa lui firavă
Va da peste "o nebună, o dementă, o bolnavă."
Şi gogoaşa-nfuriată când va dori să-i servească,
Iar în jungla-i putrezită sufletul să-i otrăvească
Cu minciuna lui cea dulce, jurându-i cuvântul sfânt,
Urcat la rangul de "rege" cel mai sincer pe pământ,
Va primi plata pe loc, făr'-alei adiacente,
Cadoul cel meritat, din partea unei demente.
Nu se aştepta leuţul să fie-aşa aruncat
Şi-ar mai fi dorit probabil să mai fie alintat
De-o altă frunză albastră ce-n fereastră îi bătuse
Cu codiţa ei subţire, leului chiar îi plăcuse
Şi-amândoi au pus la cale pe "dementă" s-o linşeze
Picurând pe ea otravă, doar aşa să se distreze...
Un strop astăzi, un strop ieri, unul peste două zile...
Crezând că a lor minciună, va străbate zece mile...
S-a-nşelat regele junglei, minciuna de obicei,
Are picioruşe scurte, chiar rostită de mişei.
Adevărul peste toate va triumfa şi-ai să pierzi,
Chiar de eşti leu într-o junglă şi rămâi cu frunze verzi.
Decât să înghit minciuna de pe tava-ţi argintată
Mai bine trag apa-n fugă şi mai torn înc-o găleată.