De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă Versul, pe care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.
sâmbătă, 11 septembrie 2010
În seara asta
În seara asta vreau să uit c-ai existat la al meu piept
Voi înceta să te ador, să te iubesc, să te aştept,
În seara asta, obosită, voi încerca să-mi spun c-ai fost,
Voi strecura clipele toate-n odaia fără adăpost
Ca pe o frunză ruginită, vântul din cale să te ducă,
Să te transform dintr-o petală în cea mai fragedă nălucă.
În seara asta printre rânduri am colindat, am recitit
Ce aşterneai seară de seară, gândurile mi-am răvăşit,
Am tras cu cretă albă peste mii de-întrebări fără răspuns
Am smuls şuviţa ce atârna din ceruri unde m-ai ascuns
Am distrus scara cea vestită pe care-am urcat amândoi
În seara asta...dragostea n-o voi mai împarţi la "noi".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
.. nu am cuvinte - :)
RăspundețiȘtergereFratiorul meu iubit
RăspundețiȘtergereCin' te-ntrece la hranit
Suflete inlacrimate
Cu zambet? nimeni...mi-esti frate,
Prieten adevarat...
Ai un suflet minunat!
ma incanta ce oferi prin versuri ce-ntristeaza
RăspundețiȘtergererecitesc si ma intreb daca sunt treaza
iesita dintr-un vis respins din NOI
ca-n realitate suntem plini de frumusete si totusi...goi.
De-ar fi viata vis de noapte
RăspundețiȘtergereSi-am pasi pe nori firesc,
Daca cele doua soapte:
"Te ador!" si "te iubesc!"
N-ar fi azvarlite-n graba
De oricare ipocrit,
Iubirea, ca pe-o podoaba
Am purta-o negresit
In suflete inflorite,
Pline numai de caldura,
Dar in inimi impietrite
Gazduim minciuni si ura.