Oprisem la fereastră gândul,
Uitasem glasul tău ceresc,
Mă rătăcisem precum vântul
Să uit cât de mult te iubesc.
Oprisem lacrima să curgă,
Zorilor, rouă să le dau,
În suflet pacea să-mi ajungă,
Trecutului să te predau.
Oprisem dorul tău la poartă
Deși, bătea necontenit,
Ca ploaia, peste frunza moartă
Din toamnă, când am ruginit.
Oprisem stelele să cadă
Și norii i-am împrăștiat,
Cu mâinile-am făcut arcadă,
Zadarnic, nu te-am așteptat.
Oprisem pașii pe alee
S-alerge-ntruna fără rost.
Acum renasc ca o scânteie
Și-am uitat cât de greu mi-a fost.
Postări
Ma bucur ca renasti.
RăspundețiȘtergereSa dea Dumnezeu sa redevii cea care ai fost, poate si mai mult!
Capul sus! Infrunta viata cu curaj si gand bun la Dumnezeu!
Bravo!!! asa te vreau...optimista!! stiu ce mult conteaza sa simti cu adevrat asta!
RăspundețiȘtergeresuperbe fotografiile!ma bucur ca te incarci cu optimism!
RăspundețiȘtergereiti doresc ca toate visele sa ti se implineasca!
RăspundețiȘtergere