La capăt de curcubeu

Ploi vor mai fi cât vom trăi,
şi curcubeu va fi mereu,
din şansă beau fără să vreau
să lenevesc. Drept să păşesc
oricând, oricum, însă pe drum
vreau să zăresc doar ce iubesc.

Voi revedea raze de stea
cum mă pătrund, cu-al lor rotund,
pe cord deschis, alert, în vis,
cum se strecoară în prag de seară
într-o desagă, vie, dulceagă.

Clipa să curgă şi să parcurgă
zbor de cocor, fără vreun dor,
asemănare mistuitoare
dintr-un nucleu de curcubeu
hrănit din ploi de amândoi,
născut pe cer dintr-un stingher,
năvalnic dor de muritor.

Ne vom iubi, oricum ar fi
fără oprire, sfântă menire
şi năzuinţă pentru credinţă,
eternitate şi libertate.

Să înflorim când ne dorim
ploi infernale în seri banale,
ascunşi de ger şi de fulger,
să construim visul sublim
de-a ne izbi, în zori de zi,
de-un cer curat, catifelat,
ca drumul meu din curcubeu
la al tău piept! În zbor s-aştept
iubire pură de picătură
din suflet cald, ca un smarald
plin de parfum. Capăt de drum
s-alcătuim, să ne iubim
la infinit, neprihănit,
blând curcubeu, doar tu şi eu.