Cititorii mei

Translate

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Într-o lume îmbibată



Într-o lume îmbibată cu-aparentul "te iubesc!"
Mă cuprinde disperarea răscolind printre cuvinte...
Pur şi simplu-mi este teamă o silabă să rostesc
Să nu las altă aromă peste suflet, peste minte.
Într-o lume îmbibată cu frânturi de diamante,
Despletite peste vremuri mirosind a nepăsare,
Mă cuprind fiori de gheaţă, lângă ceaiul cald din plante,
Aerul ce mă-nconjoară arde sub piper şi sare.
Într-o lume îmbibată cu minciună şi suspin
Mă înec în strop de ploaie amăgindu-mă mereu,
Dând vina pe-încălţăminte, paşii mi-i port prin destin
Strecurându-mă prin cea
ţă, mă agăţ de curcubeu
Într-o lume îmbibată cu-aparentul "te iubesc!"
Mă cuprinde disperarea că nu voi avea crezare
Oricât voi lupta cu mine liniştea să mi-o găsesc
În această lume rece, te iubesc la disperare!





7 comentarii:

  1. Bună Ziua !
    Doamnei Dana Pătraşcu !
    ~
    Am citit, mi-a plăcut !

    Interesant: începi cu "o aparenţă", termini tot cu "o aparenţă" !
    Eu cred că "Te Iubesc !" este "aparent" ... doar când "pleacă" dintr-o inimă "rece" !
    Iar "inimă rece" ... cu greu găseşti ~ şi când "găseşti", este ... din cauza unui GÂND ... confuz, pripit, înceţoşat, egoist ...
    ~
    Cornelius, :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Bună ziua domnule Roşca!

    Simt lumea ce mă-nconjoară
    Rece, palidă, neclară.
    Poate ochii mei greşesc
    Dar cuvântul "te iubesc!"
    Nu prea mai este crezut
    Asta am spus la-nceput
    Şi susţin în continuare
    Deşi sufletul mă doare!

    Vă mulţumesc pentru vizită!
    Gânduri bune!

    RăspundețiȘtergere
  3. Bună Ziua, doamnă Dana Pătraşcu !
    ...
    Deşi îmi doresc "vibraţii poetice", care pentru mine înseamnă mult mai mult decât ... două cuvinte alăturate, în ultima vreme "mă feresc" chiar de Comunicare ... nu ştiu din ce motiv.
    Poate tocmai ACESTA să fie motivul, aşa cum l-aţi sesizat excepţional de CLAR definit:

    ["Simt lumea ce mă-nconjoară
    Rece, palidă, neclară.
    Poate ochii mei greşesc
    Dar cuvântul "te iubesc!"
    Nu prea mai este crezut ..."]

    Cândva, un coleg de liceu spunea (confuz, credeam eu atunci) că "lumea" aceea de liceu, pe care urma să o ... părăsească, curând ... era o lume ... prost definită ! Adică ... "greşeala" îi aparţinea şi, era conştient de existenţa ei. Am scris în Blogul meu principal; îl cheamă, în caz că mai trăieşte: Laurenţiu Sterian, şi ... era din provincie ! ... încă nu "m-a lăsat" acea parte de memorie, a trecutului îndepărtat !

    Ceea ce spuneţi, în versuri "etalate" în Blog, în versuri "special" pentru mine, în comentariu ... da, constituie o realitate, din păcate ... adevărată ! Dumneavoastră ... O SESIZAŢI şi o etalaţi ... pentru a putea fi PURIFICATĂ ! Cu toate că "prezenţa ei" ... vă doare !
    Da ... şi eu simt o sfârşeală teribilă ... cu toate că eu, mai molatec ... nu îi întrepătrund ... MIEZUL, rămân ... la periferie ...
    ~
    AICI, la aceste "performanţe" VREAU şi eu ... SĂ REVIN !
    Şi ... chiar GREŞESC evitând pe cei care ... deja SUNT !
    ~
    Vă doresc SĂRBĂTORI FERICITE !
    Vreau neapărat ... să revin ... şi pe la dumneavoastră şi pe la domnul Lisandru, doamna Gianina ... şi mulţi, mulţi alţii ... !
    Ştiu că deja ÎMI ESTE TOT MAI GREU ... distanţa creşte ..., dar SPER ca eu, rămânând "agăţat" ... să pot fi "tras" AFARĂ din "Indolenţa mea nefastă" !
    ~
    Cornelius, :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Domnule Roşca, v-aş spune
    Tot ce sim pe-această lume...
    Însă n-aş vrea să greşesc
    Nici nu-mi doresc să lovesc...
    "Adevărul cel curat"
    De mulţi este transformat
    Într-o armă... ascuţită.
    Minciuna e răsplătită
    Cu tot ce-i mai minunat...
    Eu simt asta un păcat!
    Mă apasă tot mai tare...
    Mă doare enorm, mă doare!
    Chiar dacă nu sunt crezută...
    Scriu... sufăr... deşi nu-s mută,
    Mă gândesc... cum aş putea
    Să aştern durerea mea
    Şi fericirea în vers...
    Dar, perceputa invers
    Decât ceea ce expun
    Am tot fost... drumul sătul
    Îmi este de la un timp...
    Poate acest anotimp
    Inimile ne îngheaţa...
    Pierdem ultima speranţă
    Ne transformăm zi de zi
    Din "a fi" în "a nu fi".
    Devenim tot mai ciudaţi
    Crezându-ne minunaţi
    Dar, de fapt... suntem un pic
    De lut moale... un nimic.
    Ne lovim şi ne-ncolţim
    În loc sincer să iubim.

    Sărbători fericite!

    RăspundețiȘtergere
  5. Bună Ziua !
    Minunată este "comunicarea", stimată doamnă Dana !
    ~
    Să ştiţi că m-aţi impresionat ... plăcut, cu această "GRIJĂ" ... maternă ... pe care reuşiţi să o revărsaţi şi înspre umilă mea fiinţă ! Eu însă ÎNCERC să "rămân" într-o ZONĂ centrală, "de mijloc", zonă care ... de obicei este "un locşor călduţ", dar periculos ... căci te poate predispune ... la LENE ! cred că tocmai mi-am descoperit ... punctul meu vulnerabil !
    ~
    Vă asigur că versurile pe care MI LE-AŢI dedicat ... sunt ÎN CONTEXT ... şi cu poezia, şi cu celelalte comentarii (la poezie).
    Trebuie "să închei" ... căci a intrat "antivirusul", iar "viteza de scriere" este mult diminuată !
    Vă mulţumesc din suflet !
    ~
    Cornelius, :)

    PS: ... trebuie să închid toate "ferestrele" ... durează cam 15 minute, apoi ... nu ştiu dacă mai revin AZI ! Oricum ... ce am declarat, rămâne valabil ! ...
    ~,

    RăspundețiȘtergere
  6. Vă rog şi pe dvs.: aşezaţi la textul de [deasupra casetei de "Postaţi un comentariu"] nişte diacritice, pentru cei "grabiţi", dar care au "TIMP" să aşeze un semn ... la un cuvânt care creează confuzie:

    â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ
    ~
    Cornelius, :)

    RăspundețiȘtergere
  7. COMUNICAREA... există...
    Poate de-aceea sunt tristă,
    Mulţi, PREA mulţi pe-această lume
    Percep iubirile drept GLUME.
    Nimic din ce-a fost curat
    Nu mai este adevărat,
    Nu mai ştii ce să gândeşti
    Când printre minciuni trăieşti,
    Tot ce e fardat... frumos...
    Descoperi că-i dureros.
    Viermele din măr prea creşte
    Nu se mai deosebeşte
    Adevărul de minciună.
    O lume-aparent BUNĂ
    De fapt e o înscenare...
    Înţelegeţi cât mă doare???

    RăspundețiȘtergere

â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ
Mă cam laud, nu-i aşa ?
Care e părerea ta?
Fii corect şi comentează
Ceea ce te deranjează!