Dând naştere-n dureri cumplite,
Măicuţele-n travaliu zbiară,
Crezându-se nedreptăţite
Când naşterea nu e uşoară...
Durerea fizică se uită
Poate-ntr-o zi, un an, un ceas,
Însă în suflet adâncită
Rămâne-n veci, când ai rămas.
Pe-acest pământ, încă... respiri
În urma unei crude drame,
Chiar de mai ai trei trandafiri
Nu şti durerea unei mame.
Propriul copil mi-am îngropat
Nimic pe lume nu m-alină,
Sufletu-n mine s-a surpat,
Nimic nu-mi mai redă lumină.
Poate greșesc, poate mă-nsel,
Poate că viața e ușoară,
Poate că firea mea-i altfel...
Dar simt că totul mă doboară.
Vederea parcă mi-a pierit,
Sufletu-n mine lăcrimează,
Chiar de-aş zâmbi necontenit,
Totul, chiar totul mă-ntristează.
Încerc să fiu cât mai docilă,
Pe un nou drum, drept, să păşesc
Însă, de mine, nu am milă.
Încerc, însă nu reuşesc.
Nu-mi regăsesc pacea pierdută,
Durerea groaznic mă apasă,
Eram vitează... o redută,
Azi sunt robot pășind prin casă.
Eram vitează şi bogată
Cu doi băieţi şi două fete,
Azi sunt o şchioapă-nfometată
De lacrimi ce tind să mă-mbete.
Eram întreagă-aveam de toate,
Aveam suflet, mâini şi picioare,
El a... plecat de-acum în... noapte,
Iar eu mă scald în disperare.
Nimic nu mai e de făcut.
Flacăra n-are asemănare,
Durerea mamei ce-a pierdut
Un copil, e... enorm de mare.
Postări
