Aşa a fost să fie!

 

 

Mâine când va fi probabil
prea târziu sau prea devreme,
când te vei purta amabil
sau ciudat şi mă voi teme,

Când din stele se vor scurge
razele nepământeşti
iar ochii tăi vor parcurge
tot ceea ce stăpâneşti,

Când îmi vei strivi iubirea,
pe buze, ca pe-o petală
limpede, ca fericirea
infinită, ancestrală,

Mâine când va fi probabil
prea devreme să-ţi sărut
sufletul, inexplicabil
vei simţi cât m-am temut.

Să nu fii vreo stea polară
care-n ochi să mă privească,
mâine, pentru-ntâia oară,
liniştea să-mi împletească.

Mâine când voi strânge norii
în căuşul palmei mele,
îmi voi acorda fiorii
în suflet, zburând spre stele,

Când săgeţi invidioase
vor încerca să acrească
clipele noastre frumoase,
prezentul să înflorească!

Când pe cer norii vor scrie
că iubirea înmugureşte,
sub cerneală aurie
destinul se desluşeşte.

Mâine când, din zori, va plânge
soarele de bucurie,
nimeni nu ne va învinge,
fiindc-aşa a fost să fie!