Rămân EU

Milioane de cuvinte 
peste mine se răstoarnă,
Cerul nu-mi zâmbeşte astăzi, 
dar nici lacrima nu-şi toarnă.

Aş aşterne peste toate 
o frântură dintr-un vis,
Însă în realitate, 
nu mai am prea mult de zis.

Nu-mi găsesc cuvântul care
 s-aibă unic înţeles.
Ochii văd, timpanu-ascultă, 
dar, simt că nu am de ales.

Aripile-mi cer zvâcnire, 
dar pantofii-mi sunt prea grei,
Prinşi în nisip mişcător, 
răsfăţată de mişei,
Cu geamantanele pline
 dar cu suflet ruginit,
Vreau să strig însă, cuvântul
 de abia iese şoptit.

Poate că n-am energia 
necesară să rostesc
Iar de-un timp m-ascund la pieptul
 omului ce îl iubesc
Refuzând să privesc lumea
 cea cu bune şi cu rele...
Zbor prin ceaţa mea infimă
 dansând numai printre stele.
Poate că nu am dreptate
 şi mă laud că-s perfectă
Iar, în mintea mea bolnavă
 fraza-mi loveşte defectă
Fiecare colţişor, 
rid, substrat sau neuron
Refuzând s-admir seninul
 nicotinei cu gudron.

Vreau s-ascult doar ce-mi convine,
 dar aud numai minciună
Mă scald de idei mărunte, 
să intru în lumea bună
Încerc să schimb tot la mine, 
ghicitoarea s-o-nţeleg
Dar, mă-nchid ca melcu-n casă... 
iar antenele-mi aleg
Altă undă, alt tablou
 retina-mi înviorează
Îmi iau fratele de mână, 
îl ascult tot ce visează...
La piept strâng iubirea sfântă
 ce mi-a dat-o Dumnezeu
Şi rămân aşa cum sunt, 
doar un om, 
                      dar rămân EU.

Gemenii

Singur, în noaptea târzie, gânditor al nimănui,
Frăţiorul meu visează, obosit, plecat hai-hui
Peste lunci, câmpii întinse, zăreşte zidul sclipind.
Eu ca o soră cuminte, pe canapea adormind
N-aveam cum să îmi dau seama ce vise l-au bântuit,
Zidu-acela minunat, mintea lui i-a răvăşit,
Saturat de plictiseală, ca de dorul ei nespus,
Cu fin lux de amănunte visu-ntreg mi l-a expus,
Stam şi-l ascultam atentă, gândind la ce-am visat eu.
Nici un zid, nici o câmpie, nici un rău... iubitul meu
Vine-n vis seară de seară, fără a-mi mai cere voie...
Ne plimbăm, bem trei cafele, depinde ce-avem nevoie...
Subconştientul ne plimbă pe oriunde îşi doreşte...
Munţi, oceane, cafenele... important ...că mă iubeşte,
Iar eu îl port neîncetat în suflet oriunde-aş fi
Cu-orice zi care se scurge mult mai mult îl voi iubi.
Frăţiorul meu mai mic încearcă să mă întreacă
Cu iubirea lui imensă, tăie cu-n cuţit o cracă,
Sânge-albastru peste frunze şi tulpină se prelinge,
Dar din inima lui blândă seva iubirii-l încinge
Cu-o centură uimitoare, miraculos de fierbinte
Ce-i păstrează visul veşnic statornic în a sa minte.
Nimic nu e mai presus decât ceea ce-şi doreşte,
O fiinţă, numai una... numai pe ea o iubeşte,
Ca ea?... nimeni, niciodată, nu o poate-nlocui,
În inima lui curată doar ea poate locui.
De aceea suntem fraţi, avem o asemănare
Iubim doar un singur suflet, sincer, adânc, mult şi tare.

Mă roagă-al meu frăţior

Miros de toamnă tristă se-aşterne-n astă seară,
Frunze-n amurg, albastre şi-o linişte cumplită
Mă înfăşoară lent, ca un fum de ţigară,
O lacrimă prelinsă pe-obrazul ca o plită,
Arzând în drumul ei speranţele deşarte
Refuză să se-oprească, un şir lung după ea
Îşi fac şi ele drum, e toamnă şi e noapte...
Nu mai zăresc nimic, nu mai văd nici o stea.
Tâmplele îmi zvâcnesc, îngrozitor mă dor,
Frisoane, gânduri sumbre, sufletu-mi năpădesc,
Ca-n fiecare seară, doar al meu frăţior
Mă roagă, mă imploră, în versuri să zâmbesc.
S-a săturat şi el de-atâta supărare,
A obosit să-mi spună: "mâine va fi senin!"
Iar eu să îi răspund că sufletul mă doare
Spinii de trandafir m-au umplut de venin.
Mă roagă-n astă seară să mă mint o secundă
Şi-n versuri diafane, vibrânde să visez,
Pe mine adevărul în lacrimi mă inundă
Nu am nici un motiv să nu mă întristez.
Vă rog să nu v-aprindeţi, să nu vă întristaţi!
Amici, duşmani, prieteni, cei ce mă veţi citi,
Scriu doar ce simt în suflet, chiar de mă criticaţi
Nu vreau să vă rănesc, dar nu pot orice-ar fi
Să scriu că-mi este bine cu lacrima curgând,
Să mă prefac, să fiu de fapt o ipocrită
Să mă transform acum? să mint că-n al meu gând,
Dansez, sărbătoresc... n-aş rămane-mpietrită?
Cum să vă mint pe voi? când eu nu sunt în stare
Pe mine să mă mint, tristeţea să-mi alung
Lăsând seară de seară săgeţi de neuitare
Inima să-mi rănească şi sufletu-mi străpung.

Luceafărul a adormit

Luceafărul a adormit
Pe-un colţ de nor în astă seară,
Ştie şi el că s-a sfârşit
Că noaptea îmi va fi amară,
Nici o steluţă nu răzbate
Sufletul trist să îmi aline,
Doar Luna în fereastră-mi bate
Răscolindu-mi dorul de tine,
Bolta a lăcrimat şi ea
Din norii născuţi peste zi,
A furat şi ultima stea
Din ochii mei cărămizii,
Inima dusă după tine
Geana nu poate să-mi usuce
Luceafărul plângea cu mine
Dar l-a atras un vis mai dulce
Şi-n miez de seară-a aţipit.
Sunt tristă, singură în noapte
Frăţiorul m-a părăsit
Iubirea mi-a plecat departe.