A fi poet

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

A fi poet, în astă lume,
Unde și soarele se stinge,
A visa la un vis anume
Când gheaţa lunii te atinge,
A fi poet, dintr-o minune
Sau din dorința de-a distruge
Tot ce-i urât pe-această lume,
E taina ce-o păstrez în sânge.

A fi poet, când versul curge
Pe apa sâmbetei ciudată,
Când scopul virgulei atinge
Iubirea înrădăcinată,
A fi poet, când lumea-i plină
De lacrimă și de durere
E-o condamnare fără vină,
A fi poet, nu-i o plăcere.

A fi poet, în jungla deasă
Unde nici lacrima nu curge,
Când rimele nu sunt acasă
Și totuși versul alb învinge,
A fi poet, dintr-o-întâmplare
Sau doar din setea ce împinge
Să mă înec în disperare,
E taina ce-o păstrez în sânge.

A fi poet, când plânge cerul
Lovit de a naivității forță
Când sufletul doboară gerul
În noaptea fără nicio torță,
A fi poet, în floarea vieții,
Când rătăcești necontenit
Bântuit de umbrele ceții,
A fi poet, nu-i un sfârșit.